Antologăm astăzi, la “Pixul cu mină”, câteva personaje istorice, așa cum au fost ele văzute de liderul PNȚCD Corneliu Coposu.
Este vorba, mai ales, de oameni care au marcat (îndeosebi în rău) istoria românilor în tulburatul secol XX.
Poate învățăm ceva din impresiile pe care i le-au lăsat lui Coposu, de-a lungul timpului, puternicii zilei.
Fragmentele sunt selectate dintr-o carte de convorbiri purtate între 1991 și 1995 de Vartan Arachelian cu Corneliu Coposu (poate fi găsită aici).
COPOSU DESPRE DOCTORUL PETRU GROZA (n.r. – cel care a condus primul guvern în care la putere erau comuniștii)
Era un om simpatic, aproape neserios în toate manifestările lui. Îl cunoșteam de foarte multă vreme, am fost în casa lui de nenumărate ori, aș putea spune că în conversațiile lui și în viață era un șarmant, dar nu avea linie de conduită, era capabil de orice fel de compromis și marșa pe abilitatea lui de a face manevre, de a împăca lucrurile.
COPOSU DESPRE CE A FĂCUT GROZA ÎN BIROU LA STALIN (întâmplare care i-a fost povestită chiar de Groza)
Mi-a spus că a ajuns în anticameră, după ce i se fixase audiența și la un moment dat s-au deschis ușile, a ieșit o secretară care l-a anunțat: Poftiți la Generalissim.
“Și am intrat acolo – vă reproduc cuvintele lui – m-am apropiat de el, el stătea pe un soi de cotineață, ceva mai înaltă decât podeaua, m-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele și i-am spus: în sfârșit, mi-am atins idealul de mic copil. Ziua asta va fi cea mai frumoasă din viața mea.
Stalin, vădit impresionat, m-a luat de braț, m-a ridicat, m-a îmbrățișat, îi făcuse o impresie deosebită circul meu, și pe urmă am stat de vorbă amiabil.”
Zicea: cred că l-am câștigat – ți-am spus că eram un teatralist fără pereche. Într-adevăr, timpul a confirmat treaba asta, fiindcă la un moment dat, când Stalin sau Kremlinul a procedat la schimbarea tuturor personalităților puse în fruntea țărilor concentrate în ligheanul socialist, Groza a fost lăsat pe poziție datorită acestei simpatii pe care a reușit să i-o câștige lui Stalin.
L-a impresionat bufoneria asta la care s-a pretat. Ăsta era omul.
COPOSU DESPRE VÂȘINSKI (n.r. – principalul om trimis de Moscova să comunizeze România după Al Doilea Război Mondial)
Vâșinski era marele tartor, el are pe conștiință sutele de mii de victime, pentru că, în calitate de procuror general și în calitatea de exponent al puterii represive a regimului stalinist, a fost mâna înarmată, ca să spun așa, a regimului. Era de o duritate deosebită; a fost fără niciun pic de reticență și milă împotriva adversarilor politici. A fost un fel de călău nu numai al poporului rus, dar și al națiunilor care au ajuns sub stăpânirea și controlul Uniunii Sovietice.
COPOSU DESPRE LUPTELE DINTRE MANIU ȘI CAROL AL II-LEA
Maniu tot timpul a lovit în camarilă, pentru că aprecia inteligența lui Carol al II-lea, care era un om cu o prestanță deosebită, un om care făcea față oricărei situații. Era foarte bine instruit, avea cunoștințe temeinice de istorie, făcea impresie excelentă oriunde se prezenta. Maniu regreta că această inteligență deosebită este pusă în slujba unor interese dăunătoare țării. Deci, el nu a dus o campanie antidinastică, ci anticamarilistică.
COPOSU DESPRE LUCREȚIU PĂTRĂȘCANU (n.r. – intelectual comunist, ministru al Justiției între august 1944 și 1948, condamnat la moarte într-un proces regizat de comuniști)
Ceea ce m-a frapat în relațiile cu Pătrășcanu era convingerea, buna lui credință. Era un comunist convins, nu un comunist de teapa lui Luca (…), ci un intelectual care căuta în comunism soluționarea unor racile sociale pe care burghezia nu le putea vindeca.
COPOSU DESPRE ANA PAUKER (și ce i-a cerut aceasta pe când erau amândoi în pușcărie)
Sigur că nu putea fi numită o femeie grațioasă, avea o oarecare duritate în priviri și în gesturi. Mi-a mulțumit frumos (n.r. – Coposu se oferise să o ajute, erau amândoi în aceeași pușcărie, în Cluj, închiși în timpul lui Carol II), mi-a spus că nu are nevoie de nimic, totuși i-am dus niște portocale, prăjituri, m-a rugat să îi trimit o scrisoare la o adresă oarecare, lucru pe care-l puteam face cu ușurință fiindcă aveam deja legături stabilite, și, în plus, să-l procur pe Proust. Voia să verifice ceva.
COPOSU DESPRE REÎNTÂLNIREA CU ANA PAUKER ÎN LIBERTATE
Am mai întâlnit-o o singură dată și anume în 1945, iarna, la o recepție a legației britanice. Maniu și eu eram invitați. Ca fruntași ai PCR, nu numai ai guvernului, între fruntașii comuniști a apărut și Ana Pauker, foarte elegantă, îmbrăcată cu o superbă rochie de mătase neagră, dantelată, cu un foarte frumos colier de perle, care se pare că era cel mai frumos colier de perle din România, pe care-l cumpărase – era amatoare de bijuterii – de la soția fostului ambasador al Argentinei.
Circula zvonul că era mult mai frumos decât colierul Reginei Maria. A apărut, cum spuneam, cu colierul, în splendidă ținută de seară, însoțită de două tovarășe, una din ele mi-aduc aminte că era soția lui Luca, Elisabeta Luca (…).
Culmea e că trecuse atâta timp și m-a recunoscut. Eu stăteam de vorbă cu adjutanții Regelui. S-a oprit în fața mea: “Domnule Coposu?!”. M-am întors, am văzut-o și am salutat-o. “Văd că ne întâlnim în alte condiții acum, văd că sunteți regalist și când ne-am văzut ultima oară erați condamnat pentru lezmajestate. Văd că v-ați schimbat opiniile”. “Nu, zic, mi-am schimbat Regele”.
Asta a fost singura convorbire pe care am avut-o. Pe urmă am fost închis.
COPOSU DESPRE PRIMUL GHEORGHIU-DEJ
Când s-a constituit cel de-al doilea guvern Sănătescu, am avut prilejul să-l cunosc pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, care la ora aceea era un muncitor modest, poate puțin mai răsărit decât ceilalți, foarte stângaci și foarte lipsit de experiență. Tremura de groaza Anei Pauker și a lui Vasile Luca, de maniera că nu îndrăznea să semneze nici măcar banalele jurnale ale consiliului de miniștri ce se ocupau – aproape exclusiv – de livrările noastre de alimente, îmbrăcăminte armatei sovietice.
COPOSU DESPRE REÎNTÂLNIREA CU DEJ, LA IEȘIREA ȚĂRĂNISTULUI DIN ÎNCHISOARE
În 1965 (…) Gheorghiu-Dej se schimbase într-un adevărat om politic, își schimbase manierele, limbajul. De unde înainte era un modest, al cărui gest mecanic era să-și învârtă șapca în mână, din timiditate, devenise, între timp, o personalitate plină de importanță și autoritate.
L-am reîntâlnit, dând urmare invitației pe care mi-a făcut-o în aceeași noapte la sosirea mea în București, direct din pușcărie, invitație care s-a concretizat printr-o invitație pe care eu nu o puteam aprecia, ofertă cu încadrarea mea pe un post cu caracter juridic și cu o salarizare importantă, dar care m-a lăsat rece fiindcă habar n-aveam de valoarea banilor.
(…) Oferta lui, pe care bineînțeles am refuzat-o categoric, mi-a făcut-o într-un limbaj retoric: “Domnule Coposu, știu cât ați suferit, dar să știți că nu din vina noastră. Au fost sovieticii, care ne-au impus acest regim.” Bineînțeles că nu spunea adevărul.
COPOSU DESPRE VASILE LUCA
(Dej) își lichidase toți adversarii, îl asasinase pe Pătrășcanu, o lichidase pe Ana Pauker, profitând de momentul antisemit de la Kremlin, îl lichidase, prin proces, pe Vasile Luca, care era lângă mine în celulă. Vasile Luca mi-a fost vecin de celulă și conversam prin bătăi Morse în limba maghiară. Un om de o violență deosebită care avea și un limbaj de mahala extrem de trivial.
COPOSU DESPRE ION MIHALACHE
Ion Mihalache a stat multă vreme în celula de deasupra celulei mele. O perioadă de timp, cam în deceniul cinci, pe la început, puteam să comunic printr-un fel de alfabet Morse cu el. El cunoștea un singur alfabet de bătăi în perete (…) și am reușit să schimb cu el câteva fraze și să îi răspund după un efort de o jumătate de zi: Niculina e sănătoasă. Era vorba de soția lui. (…) După aceea, slăbindu-i auzul, nu s-a mai putut ține legătura cu el.
COPOSU DESPRE PETRE ȚUȚEA
Bietul Țuțea în pușcărie era un spiritualizat. Pe nopțile cu lună era obsedat de ideea că luna aceea invocă o mămăligă, pe care ar vrea s-o mănânce. Era înfometat de lună.
COPOSU DESPRE PRESUPUȘII COMPLOTIȘTI COMUNIȘTI CARE AU VRUT SĂ-L RĂSTOARNE PE NICOLAE CEAUȘESCU (în frunte cu Silviu Brucan)
Contest cu toată fermitatea că ar fi existat măcar o încercare de răsturnare a lui Ceaușescu. Erau toți niște lași. Ceea ce se pretinde acum că au făcut ei (…) sunt pur și simplu niște găselnițe ulterioare.
(…) Ei nici măcar nu au fost arestați. Cine își poate închipui că Ceaușescu ar fi tolerat existența unui început de complot?! – îl lichida fără niciun fel de reticență. (…) Ei au fost doar cei care au exploatat victoria revoluției tineretului român.
Eu am fost la mișcările de stradă și-n 21 și-n 22, nu numai eu, a ieșit toată familia mea și au ieșit toți prietenii mei de vârstă înaintată. Am fost prezenți în Piața Palatului, ca și între Universitate și Intercontinental. Am văzut cu ochii mei șapte tineri care au căzut răpuși de gloanțe.
COPOSU DESPRE REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989
Acum lumea din Apus afirmă că nici n-a existat revoluție, că a existat o lovitură de palat susținută de ruși. Lucru neadevărat. A existat o revoluție. Această revoluție a fost câștigată de generația tânără, care a determinat fuga dictatorului și prăbușirea comunismului.
Ce a urmat este o altă secvență. Ea a aparținut grupului de veleitari care, pentru a-și asigura și consolida puterea, a montat această oribilă înscenare, adică pretinsa luptă cu teroriștii, care a costat atâtea vieți. Povestea cu teroriștii este o invenție (…) o minciună comunistă, ca atâtea altele. O minciună criminală.
COPOSU DESPRE 29 IANUARIE 1990 ȘI PETRE ROMAN
Luni, 29 ianuarie, s-a produs această represiune oficială împotriva noastră. Casa mea a fost asediată (…). Au adus muncitori, mulți în stare de ebrietate, care au început să țipe, să ne amenințe cu linșarea, în această situație a venit domnul prim-ministru Roman, împreună cu domnul Cazimir Ionescu, pretextând că vor să oprească indignarea opiniei publice împotriva noastră. Bineînțeles că totul era o înscenare.
La ora aceea cei care lansaseră lozincile împotriva noastră, și care erau total neinformați, mă acuzau că abia venisem din străinătate, cu buzunarele doldora de dolari ca să cumpăr țara, să-mi reiau moșiile și întreprinderile care mi-au fost confiscate. Fel de fel de lozinci absurde. Nu mai fusesem plecat din țară din ’38. (…) Nu se putea discuta cu ei.
(…) Atunci a intervenit domnul prim-ministru ca să ne “salveze”. Bineînțeles că în loc să ne salveze, a ieșit în balcon și a incitat mulțimea împotriva noastră, întâmplător, fiind aproape de domnul Roman, l-am rugat să spună că eu nu am fost în străinătate și că am participat activ la revoluție, lucru pe care dânsul a refuzat să-l spună, adăugând doar cu jumătate de gură că nu toți fruntașii noștri au fost în străinătate.
(…) La insistența domnului Roman am acceptat să merg la Televiziune, pentru ca apariția noastră să liniștească lumea (…), din nou am fost păcălit, fiindcă toată înscenarea era pentru a se filma cum sunt salvat eu cu un TAB din fața mulțimii furioase. (…)
Lașitatea de care vorbește, cea a presupusilor complotiști, este prim trăsătură de caracter care îmi vin în minte când vine vorba și de actualii pesedisti. Probabil este sistemul de contraselectie care scoate în față astfel de “caractere”. Si nu e doar opinia mea…