Comunitate din satul Hangu, județul Neamț | Foto: Fundația Culturală ”Gavriil Galinescu” / imagoromaniae.ro

La începutul secolului trecut românii practicau pe scară largă medicina populară, asociind prezența bolilor cu vreun blestem, o vrajă sau pur și simplu cu pedeapsa divină. Maladiile erau tratate prin descântece, slujbe la biserică, poțiuni misterioase, frecături (n.r. masaje) și alte tehnici care izvorau din superstiții transmise din generație în generație. 

În 1911, etnograful Tudor Pamfile publica Boli și leacuri la oameni, vite și păsări după datinile și credințele poporului român, lucrare de căpătâi pentru oricine vrea să înțeleagă ce presupunea medicina tradițională românească în zorii secolului XX.

Să aibă această complexă medicină populară vreun folos practic?, se întreba cu scepticism autorul. Răspunsul, conchidea, avea să-l dea știința.

Tot Pamfile observa că, pentru a combate medicina populară, era nevoie de două lucruri: s-o declarăm primejdioasă și apoi să avem ce pune în loc.

Acea clipă ne pare încă foarte departe. În creierii munților omul nu-și poate afla cu ușurință doctorul, nici medicamentul necesar, observa etnograful.

Nici astăzi, la mai bine de o sută de ani distanță, această stare a lucrurilor nu s-a schimbat cu totul.

Am mai scris la Pixul cu mină despre felul în care arăta organizarea sanitară românească la final de secol XIX și început de secol XX. Când s-au înființat primele unități sanitare din București, spitalul (ca spațiu socio-medical) era rezultatul intențiilor caritabile, fiind destinat fie bolnavilor foarte săraci, fie boierilor scăpătați care își ruinaseră averile. 

O astfel de abordare a sănătății publice nu avea cum să înlocuiască prea repede medicina populară. Efectele pe termen lung se văd și astăzi în felul în care alegem să ne tratăm de anumite boli. Rândurile de mai jos ilustrează practici curative de la 1900 – dar măcar unele dintre ele vi se vor părea, încă, extrem de actuale.

Geneza bolii după socoteala românilor

Ridicarea îngerilor răi împotriva lui Dumnezeu a avut ca urmare, după credințele poporului nostru, izgonirea acestora din cer; ea s-a făcut cu ajutorul îngerilor buni, al Arhanghelului Mihail, mai ales, sau al Sfântului Ilie, care a început să-i bată cu tunul. 

Diavolii, în rostogolirea lor, au rămas unii în văzduh, în nouri, – urzitorii furtunii și ai pietrii (grindinii), – alții prin pomi, alții pe pământ, alții prin ape, și alții sub pământ, pricinuind toate răutățile de pe lume. 

Spre a se răzbuna împotriva Ziditorului, izbesc în cea mai curată și mai dragă făptură a lui, în om, iar unul din neajunsurile ce aduc închinătorului Celui-de-sus este vătămarea sănătății, boala

(…) Prin urmare, unele din boli, sau bolile câteodată, sunt faptele diavolilor și ale tuturor duhurilor necurate. 

Leacuri pentru otrăviți

Când cineva îți poartă ciudă și mânie, din traiu rău în casă, din judecăți, din dragoste, din pizmă ori din punerea altuia în cale, te adapă, îți dă ori te otrăvește prin mâncare sau băutură, fără știința și bănuiala ta. 

Când ești adăpat, simți dureri grele la inimă, ți-e greață, te apucă întinsul și sudorile reci.

Dacă crezi că cineva te-a adăpat, și acela tăgăduiește, îl iei și te duci cu dânsul la soclul morii, îl pui să-ți toarne apă din cap cu pumnul și să zică: Dacă-i fi adăpat de mine / Să te lase răul pe tine / Și să mă apuce pe mine. 

Din apa care-ți curge din cap, sorbi cu limba și înghiți. 

Fierbi cimbru în borș, zeama o îngroși cu miez de pâine, faci legătura și o pui la pântece. 

Iei de trei ori pe zi rachiu, în care ai pus de s-a plămădit răsad pisat de varză. 

Leacuri pentru albeață

Se face pe ochi, sub chipul unei pete albe. Se iscă din vreun gunoi sau pai căzut, din peri răi, ori prin vrăjile dușmanilor. 

Se stoarce în ochiul bolnavului țâță de femeie. 

Se unge ochiul cu untură de șarpe. Acest leac se folosește și de cei ce pică în orbeală, adică cei cărora li se slăbesc vederile. 

Leacuri pentru greață

Omul se îmbolnăvește de aplecate când mănâncă din lăcomie, pe foame, pe osteneală, o mâncare ce de obicei nu-i place, ori e stricată. Se simte greu la inimă, îi e greață, varsă, se îngălbenește și asudă. 

Se freacă pe mâini, de la gleznî în sus, pe pereții nasului, pe tâmple și pe andrelele gâtului cu stupit (n.r. salivă), cu clăbuci de săpun și se descântă. 

Leacuri pentru febră tifoidă

În popor, febră tifoidă se cheamă boală. E ușoară la purtat, dacă se păzește din mâncare. Bolnavul slăbește de parcă zace de boală. Când ai scăpat din boală și te-ai întors, fie din mâncare, fie din osteneală, te-a dus! Unul la mie scapă. 

Bea numai apă curată înăcrită cu zeamă de lămâie. 

Bea zeamă de leuștean fiert. 

Leacuri pentru boli fără leac

Prin boală grea se înțelege orice boală care, cu toate căutările, nu-și află leacul. 

Celui ce zace de boală grea, i se dă mătrăgună. Luând mătrăguna, bolnavul întâi înnebunește și când își vine în fire, se trezește sănătos. Dacă însă nici mătrăguna nu-i vine de hac la boala lui, bolnavul moare și scapă de trudă. 

I se face maslu de către trei, șapte sau nouă preoți, ca să i se aleagă!

Leacuri pentru răni

Sunt de multe feluri și-i greu să le deosebești. Se nasc din felurite pricini. 

Din farmece, aruncături, din dat, din sânge. 

Cine fură mălaiu, face atâtea bube câte dire de mălai a furat. 

Din spălarea pe ochi cu apă caldă. 

Le faci în cap dacă te lai (n.r. speli pe cap) Duminica. 

Pricinuind dureri, atâta vreme cât nu-s coapte, bolnavul caută să le grăbească coacerea, punându-le legătură de pâine amestecată cu lapte. 

Le ungi cu funingină cu degetul cel mic. 

Leacuri pentru migrene

Nici nu știi din ce pricină te doare capul. 

Capul de castravete, partea cu care a fost legat de curpăn, se taie și se pune pe frunte. 

Când te doare capul prea tare ori mai multă vreme în șir, te cetluiești; legi capul strâns cu un șervet, iar deasupra, în creștetul capului pui o cofă plină cu apă. Pe măsură ce se strânge cetlăul, lași și cofa mai grea din mână. 

Te afumi cu fum de tărâțe de grâu, presărate pe un fier înfierbântat. 

Te legi la cap cu varză acră, cartofi pisați și amestecați cu oțet, cu o cârpă udă. 

Te ungi pe frunte și pe tâmple cu oțet în care ai plămădit floare de trandafir. 

Leacuri pentru năjit (nevralgii)

Te dor și-ți curg urechile. 

Când vii de la biserică în ziua de florii, te lovești cu salcie peste urechi, ca să nu te doară peste an. Tot astfel faci și peste șale. 

Se afumă urechile cu sămânță de cânepă. 

Se afumă urechea bolnavului cu fum de balegă, apoi o unge cu scrum. Se descântă. 

Leacuri pentru plâns

Ca să nu plângă prea tare copilul, mama se duce și fură de undeva o zdreanță în chipul următor. Apucă zdreanța cu degetul piciorului drept, fără ca să fie văzută de cineva, ridică piciorul înapoi, ia zdreanța cu mâna stângă. Cu această cârpă aprinsă afumă copilul, iar ce rămâne se pune sub căpătâiul patului. 

Îl faci pe copil să se uite la trei lumini pe fereastră, în trei seri la rând.

Leacuri pentru sângerări din nas

Sânge din nas curge celor sângeroși (care au mult sânge), sau prin deochi. 

De-ți curge sânge din nas în săptămâna mare, vei fi bolnăvicios peste vară. 

Îți leagă cineva trei fire de păr din cap. 

Îți freci mâinile cu oțet. 

Îți uzi fruntea și tâmplele cu apă rece. 

Îți torni apă rece în moalele capului. 

Tragi oțet pe nas. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.