Diana Oncioiu
Jurnalistă la Dela0.ro și membră a colectivului Să fie lumină. A debutat în presa TV, dar din 2014 lucrează în media alternativă. Laureată a Premiului Ion Rațiu pentru Jurnalism în 2020. Multi-premiată la Superscrieri.
A fost Ziua Mondiala a Locuirii, prilej sa constatam iar ca stam rau cu locuirea in orasele si satele Romaniei. Doar in Bucuresti sute de oameni ajung anual in strada. Avem extrem de putine locuinte sociale, le distribuim dupa criterii bizare, iar adesea chiar mai improvizata decat locuirea este interventia autoritatilor.
Poti sa vezi ce e in mintea colectiva a unui grup urmarind atent - eventual si cu ingrijorare - cum calatoreste. Ne ingaduim aceasta generalizare inofensiva: poti sa vezi ce e si in capul poporului nostru studiindu-i spiritul voiajor. Cum mergem, unde mergem, cu cine mergem si de ce mergem?
Constatam iar, post-evenimente, ca multe din lucrurile care ar trebui sa salveze in Romania mai degraba condamna. Bilantul furtunilor abatute la sfarsitul saptamanii trecute asupra zonei de vest a tarii lasa si un inventar nevazut al procedurilor declansate in caz de urgenta. Pe care, se vede treaba, nu prea le stapanim.
Suntem foarte mandri. Si foarte credinciosi. Colectiv, insa, ne misca doar gandul ca n-am putea cumpara mici si alti carnaciori in Tinutul Secuiesc folosind limba romana. Inadmisibil! Intre toate, acesta este lucrul pe care il gasim de neacceptat - si pentru care ne-am mobiliza indignarea civica. Restul sa mai astepte.
Cele mai mari formatiuni politice din Romania si-au asumat, cu prioritate, obiectivul organizarii referendumului pentru modificarea Constitutiei in chestiunea familiei. Cand vine vorba de drepturi si libertati cetatenesti, partidele noastre de frunte vorbesc adesea pe o singura voce: cea a traditiei din mosi-stramosi.
Am primit vizita presedintelui francez Emmanuel Macron. Care a venit insotit de partenera sa, Brigitte, prilej pentru concetatenii nostri sa faca exegeza articulatiilor femeii. Cum se prezinta, deci, genunchii frantuzoaicei in comparatie cu genunchii primei noastre doamne, Carmen Iohannis?
Daca tragem inginereste linie sub cele intamplate peste vara pe la noi, riscam sa confundam 2017 cu oricare dintre anii trecuti. Desi calendarele merg cu hotarare inainte, Romania se incapataneaza sa bata pasul pe loc. Si-n prag de septembrie avem cam aceleasi probleme de demult. Viteza noastra e a pasului pe loc.
Se stie negresit: institutional le dam rusine omologilor din Germania sau Elvetia. Buna guvernare ne caracterizeaza. Interactiunea cetatean - stat e sublima. Pur si simplu, administrativ nu puteam sta mai bine de atat. Se cuvin, asadar, recompense pe masura. Profesionisti ca in Romania mai rar, prea rar!
E un paradox cu filmele despre razboi. Peliculele cinematografice care il arata sunt adesea palpitante, captivante in sensul bun al termenului, te fac sa vrei sa fii si tu acolo si sa participi la conflict si la glorie. Dar razboiul e doar un iad, mai mic sau mai mare, din care n-ar trebui vreodata sa vrei sa faci parte.
Intre sanctiunile contraventionale date pentru cersetorie in ultimii trei ani in Bucuresti, 43 la suta au vizat persoane din afara orasului. Gina, Dana, Stefania, Elena, copiii lor sau copiii copiilor lor vin aproape in fiecare dimineata cu trenul in capitala Romaniei, din sate limitrofe, ca sa traiasca din mila oamenilor.
