Nomenclatoarele infamiei: de ce Strada Mareșal Antonescu n-ar trebui să existe

În contextul participării României la Holocaust, unele personaje ale istoriei noastre rămân, pentru totdeauna, nefrecventabile. Măcar atât să știm.

2

S-a comemorat la final de ianuarie – și în România, după puterea și priceperea noastră – Ziua Internațională a Victimelor Holocaustului.

Mai bifăm o raportare publică de fațadă la crimele Holocaustului în octombrie, când au loc comemorări cu semnificație strict națională ale victimelor genocidului.

În octombrie 1941 a debutat acțiunea de deportare a evreilor (români, dar și din teritoriile ocupate) în Transnistria, una din metodele folosite de regimul Ion Antonescu pentru a omogeniza etnic România și a „curăța terenul” în Basarabia și Bucovina.

Și cam atât. Prin două zile oficiale cinstim memoria victimelor și condamnăm crimele mareșalului în cadrul unor evenimente de nișă, organizate de parcă la mijloc ar fi vorba de simpla comemorare a unor tragedii personale, nicidecum de memoria noastră colectivă.

Avem încă de învățat și această lecție: moștenirea istorică nu înseamnă doar momente de glorie, voievozi creștini, victorii în inferioritate numerică și o înlănțuire de vicisitudini abătute asupra noastră din pricina urzelilor altora.

Moștenirea noastră istorică înseamnă și Holocaustul românesc – când, la comanda conducerii de stat, Armata Română și Jandarmeria au acționat împotriva civililor evrei (din România și din teritoriile ocupate după trecerea Prutului). Nici legislația n-a rămas egală pentru aceștia din urmă, evreii fiind scoși în afara protecțiilor legale de către regimul Antonescu.

Populația verde autohtonă nu s-a dat la rândul ei în lături de la crimă și jaf, fiind documentate nenumărate instanțe ale acțiunilor cetățenești împotriva evreilor, motivate de ură etnică sau alte tipuri de tensiuni sociale lăsate să zburde de guvernarea fascistă a mareșalului.

Sunt lucruri greu de digerat – mai ales în contextul tăcerii generale care le-a însoțit posteritatea până în anul 2000. Vreme de aproape șase decenii, în România nu s-a vorbit despre Holocaustul românesc – și asta l-a condamnat automat la viguroasă negare.

S-a vorbit doar despre genocidul mare, înfăptuit de naziști pe front și în lagăre de concentrare. Dar Holocaustul e un fenomen european, chiar dacă aprins și încurajat de scânteia germană.

Holocaustul este, de fapt, o sumă de fenomene genocidare motivate de ideologii născute la extrema dreaptă.

Holocaustul înseamnă, cu supra-măsură, Auschwitz – dar înseamnă și Odessa, unde represaliile comandate de mareșalul Antonescu împotriva evreilor din oraș au atins proporții apocaliptice;

sau înseamnă și „trenurile morții”, ticsite cu evrei români, plecate din Iași în vara anului 1940 în călătorii spre nicăieri, menite să lichideze natural oamenii înghesuiți în bou-vagoane;

sau înseamnă și lagărele instituite de regimul Antonescu dincolo de Nistru, pentru a găzdui populația evreiască alungată din România.

Holocaust au înfăptuit locotenenții lui Adolf Hitler, dar și acoliții lui Ion Antonescu.

Unelte criminale ale Holocaustului au fost gardienii din lagărele de concentrare naziste sau trupele SS, dar și jandarmii români din Basarabia sau forțele de ordine românești care au coordonat scoaterea evreilor români din casele lor și trimiterea în marș forțat spre Transnistria.

Să știm lucrurile acestea și să onorăm cu adevăr o parte tragică a istoriei naționale nu înseamnă nici să purtăm o vină perenă, nici să fim umiliți ca națiune, nici să ne auto-plasăm în inferioritate.

Înseamnă doar să cunoaștem că România a participat la Holocaust și că – în contextul acestei participări – unele personaje ale istoriei noastre rămân, pentru totdeauna, nefrecventabile.

Asta nu presupune deloc eliminarea lor din istorie sau interzicerea pronunțării numelor lor. Presupune însă ca prezența lor publică să fie însoțită, cu prioritate, de contextul memoriei victimelor pe care le-au trimis la moarte.

În ce fel e achitată o astfel de obligație morală dacă străzile primesc, de pildă, numele făptuitorilor de genocid? În ce fel e respectată și onorată istoria noastră dacă mareșalul Ion Antonescu este încă în nomenclatoarele stradale ale unor localități românești?

Răspunsul evident, pentru oricine are o minimă doză de bun-simț istoric, este în niciun fel.

Recent, o publicație locală din Constanța, Info Sud-Est, a atras atenția asupra faptului că o stradă periferică din oraș poartă numele dictatorului român din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Editorul unei alte publicații, Tomis News, a reacționat în contra articolului, scriind – nici mai mult, nici mai puțin – că Antonescu a fost omul potrivit la locul potrivit și că mai bine s-ar reabilita strada, care arată oribil, decât să se poarte discuții corecte politic despre suferințele minorităților.

Strada din Constanța nu e singura din țară care cinstește numele lui Ion Antonescu – dar disputa iscată în jurul ei e ilustrativă pentru necunoașterea generală care caracterizează raportarea românilor la Holocaust și, uneori, pentru indiferența colectivă.

Necunoașterea e provocată, în mod fundamental, de conținutul programei școlare la istorie.

Trecând prin învățământul românesc, nu înveți mare lucru despre perioada dictaturii antonesciene – și înveți și mai puține lucruri despre Holocaustul din România. Tema e expediată rapid în singurul manual alternativ de istorie care tratează subiectul – și cu totul absentă în celelalte manuale. Îi rămâne profesorului la clasă să spună ce vrea, dacă vrea.

Indiferența e provocată, pe de altă parte, de discursul public omogen care se poartă la noi despre Holocaust.

Fenomenul e vina exclusivă a naziștilor (inclusiv în teritoriile românești), iar mareșalul Antonescu e o figură eroică, un conducător de stat care a fost obligat să ia decizii dificile în condiții dificile. Oameni politici, academicieni, figuri publice sau jurnaliști au susținut (și susțin) – sub diferite forme – astfel de teorii.

Nu mai departe de anul trecut, primăria orașului bihorean Beiuș a purces la schimbarea denumirii unei străzi din Ion Antonescu în Spitalului abia după emiterea unei sentințe definitive într-un proces pornit la sesizarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România.

Ani la rând, consilierii locali și edilul din Beiuș n-au văzut oportunitatea demersului, ba chiar s-au luptat în instanță pentru dreptul lor de a numi străzi după Ion Antonescu.

N-au găsit nicio incongruență în încăpățânarea lor. N-au identificat nicio problemă de ordin moral în cinstirea memoriei unui criminal de război.

Nici la Constanța, acum, nu-i vreun interes deosebit pentru a regla situația. În zona străzii Mareșal Ion Antonescu urbea se extinde, multiple proiecte imobiliare vizând ridicare unor blocuri de locuințe.

Orașul e viu, netulburat de suferințele celor care au fost, indiferent la simbolistica alegerilor sale.

Sunt lucruri care spun despre noi mai mult și mai multe decât orice discurs patriotic ținut în an centenar.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Capătul lui 10
Despre locurile în care ne întoarcem, despre filmele pe care ni le facem în încercarea de a face întoarcerea ceva mai digerabilă, despre singurătate și curajul de a privi la finalul zilei realitatea în față. Și de a face apoi ceva cu ea. Un text care te face să-ți înghiți lacrimile.

Un om
S-a dus Poqe, prietenul / George Popescu, fotograful. În ultima lună posta aproape zilnic pe rețelele de socializare câte o fotografie minunată din multele sale fotografii minunate. Sunt de găsit toate pe site-ul lui sau în reportajele de pe mai toate platformele media de la noi. Ele nu au cum să se ducă.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Decalogul
Poate cea mai subtilă, cea mai rafinată, cea mai elegantă, cea mai profundă critică târzie la adresa comunismului e de găsit în mini-seria TV Decalogul, regizată de Krzysztof Kieślowski și scrisă de acesta împreună cu Krzysztof Piesiewicz în Polonia anului 1989. Desigur, nici măcar nu e despre comunism, e despre mult mai mult – despre om, Dumnezeu și cele zece porunci mai vechi. Căutați pe internet cazul și veți vedea. Cu plăcere.

Un film de revăzut
Walesa. De Wajda. Tot așa, găsiți pe internet curiosul caz.

Un alt film de revăzut
The man who wasn’t there. Al fraților Coen. Din 2001.

Și încă un film de revăzut
Hail, Caesar! Tot al fraților Coen. Din 2016.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Povestea unui om din România care a încercat să spună adevărul

2 COMENTARII

  1. „Moștenirea noastră istorică înseamnă și Holocaustul românesc – când, la comanda conducerii de stat, Armata Română și Jandarmeria au acționat împotriva civililor evrei (din România și din teritoriile ocupate după trecerea Prutului)”.

    Teritorii au fost ocupate dupa trecerea Nistrului, nu a Prutului.

    Dupa trecerea Prutului si pana la Nistru n-au fost ocupate nici un fel de teritorii.

    Iata atata timp cat vor fi facute asemenea afirmatii negationiste despre aspecte ale trecutului istoric, cu scopul de a colora in rau tot ce e legat cu Antonescu din motive morale, vei avea si atitudinea care este fata de Holocaust.

    Chestia e ca, Romania – obiectiv – n-a ocupat Basarabia. Negandu-se asta, se spune o minciuna, un neadevar. Tot timpul se vor gasi oameni care sa se opuna unor asemenea neadevaruri – lupta pentru adevar nu inceteaza niciodata. Si deci vei avea in continuare situatia actuala: lamentatii cum ca „de ce lumea nu condamna pur si simplu tot ce e legat de Antonescu?”

  2. antonescu dadea decrete si regele mihai le semna.Amindoi sint vinovati.Daca ar fi numai incrincenarea de a numi strazi cu numele lui antonescu ,e plin internetul cu venin legionar si antievreiesc,masoni evrei,etc,etc!.Din culise vin toate acestea?cine le instrumenteaza?,cu ce scop.Vor sa repete istoria?.Raul atrage dupa sine alt rau!.ln Germania numai daca pronunti cuvintul hei hitler esti arestat de politie,inclusiv daca porti insemne naziste!.Si acum sa revin la antonescu:pentru ce idiotii il cinstesc?,caci din cauza lui am pierdut Cadrilaterul,Bucovina ,Tinutul Herta,Basarabia si sute de mii de soldati pe frontul de est.Desi ne-am aliat cu nemtii,in august- septembrie ’40 Romania era sfisiata de unguri,rusi si bulgari cu incurajarea nemtilor!. antonescu a trimis in est soldati prost echipati si hraniti!.La Cotul Donului soldatii aveau uniforme de vara din doc subtire,iar in fotografiile din C.D.se vad soldati romani fara casti de protectie(caschete),aveau pe cap caciuli de oaie!.antonescu a fost un fiu de catea si un criminal.Dupa revolutie pina si,,neocomunistii”il elogiau.Domnul Dumnezeu a pus la incercare poporul roman in cel de al ll-lea rzb.m.,daca ne-am fi purtat bine cu evreii am fi recuperat tezaurul de la rusi care initial ni l-a luat ca o garantie ptr.examenul care trebuia sa-l dam.Am pierdut si examenul si tezaurul!.Si nu numai!,a venit ciuma rosie peste noi si am platit si 20 de ani despagubiri rusilor.Nici acum nu am scapat de comunisti ,caci nici macar neocomunisti nu-mi permit sa-i numesc.Istoria a fost scrisa in cartea vietii inainte de intemeierea lumii ,dar fiecaruia îi e dat liberul arbitru ,de a alege binele sau raul,de a fi sters din cartea vietii sau de a fi scris in ea!.Vai de cel ce e o unealta de razbunare in mina Domnului!.Ma intreb stupefiat pina cind unii derbedei atita ura impotriva evreilor?.Spune Domnul Dumnezeu: cine se atinge de poporul evreu se atinge de lumina ochilor Lui!.Amintiti-va numai de licheaua aceea hugo ceavez care a blestemat poporul evreu si la scurt timp a murit ,iar acum Venezuela e valea plingerii!.Traiesc cu speranta ca poporul roman se v-a intoarce cu fata catre Domnul Dumnezeu!.ln al doilea razboi mondial Biserica Ortodoxa bulgara s-a impotrivit nazistilor care cereau deportarea evreilor!.Aveti cumva un fapt similar din acel timp si din partea Bisericii Ortodoxe romane sau din cea catolica?.E de ajuns o scinteie si focul s-ar reaprinde ca unul de paie,caci unii au instinct de turma sau de haita!.Cindva s-a dat o lupta napraznica intre Bine si rau si a invins Binele!.Cind ve-i muri, ve-i sti de partea cui ai fost!.Nu intimplator se gasesc ruine pe Marte,Luna,etc!.Cind Domnul Dumnezeu doreste sa ascunda ceva,nici nu infirma nici nu confirma !.Nu scrie nicaieri in Biblie ca Adam si Eva au fost primii oameni pe tera sau in univers!,caci daca s-ar fi scris ar fi fost nu 35000 de culte religioase crestine ci sute de mii.Caci diavolul ar fi zapacit mintea tuturor asa cum de fapt in curind o s-o zapaceasca!.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.