Numele Minovici este sinonim cu medicina legală din România. Mina Minovici rămâne pentru totdeauna cel care a determinat instituționalizarea acestei discipline, participând activ – la final de secol XIX – la crearea primei structuri medico-legale din țară.
Dar mai există un alt Minovici, Nicolae, ale cărui interese savante n-au contribuit doar la extinderea importanței și metodelor medicinei legale.
Nicolae a fost considerat rebelul familiei Minovici în momentul în care, după liceu, a ales să facă studii de artă, nu de știință. A fost o alegere scurtă, însă, de doar un an. Până la urmă, precum fratele mai mare Mina, a urmat cursurile Facultății de Medicină.
Dincolo de anatomo-patologie, Nicolae Minovici a făcut pionierat în domenii conexe. Extraordinara sa lucrarea de doctorat, despre tatuajele de pe corpurile celor care sfârșeau la medicină legală, a marcat o epocă. Un alt studiu, despre sinuciderea prin spânzurare, rămâne în continuare un document capital al acelor vremuri.
Am mai scris-o la Pixul cu mină: frații Minovici au fost unii dintre cei mai curioși oameni ai timpurilor lor, căci i-a interesat exactitatea științifică necesară practicii medico-legale, dar le-au stârnit curiozitatea și destinele trupurilor omenești pe care le-au studiat de-a lungul anilor.
Nicolae Minovici a căutat mereu aceste povești. Așa că ne întoarcem la el în cadrul rubricii noastre. O facem, de data aceasta, pentru a recupera o bucățică din istoria începuturilor chirurgiei estetice din România. Savantul Minovici a fost primul care a acordat interes științific inventarierii pericolelor care veneau la pachet cu aceste noi intervenții estetice.
Pasajele citate mai jos sunt din lucrarea Procedeele de înfrumusețare (chirurgia estetică, ondulația permanentă, colorarea părului și manicura) în fața medicinei legale, publicată de Nicolae Minovici în 1937.
Noi procedee de înfrumusețare
În epoca noastră de mare civilizație, unde orice urme de bătrânețe sau orice defect fizic ne pune în stare de inferioritate, s-au înființat așa numitele institute de înfrumusețare. Aci se utilizează masagiile, electricitatea, aburul și razele ultraviolete.
Însă mintea iscoditoare a omului modern nu s-a mulțumit numai cu aceste mijloace. Ea a experimentat și a găsit noi procedee de înfrumusețare. Chirurgia estetică, ondulația permanentă, manicura, pedicura, sunt ultimele descoperiri în acest domeniu.
(…) Corpul medical trebuie să fie ținut la curent cu accidentele ce se produc fie la masa de operație, fie în saloanele de coafură. Ele angajează întotdeauna responsabilitatea medicului sau a coaforului.
O formă perfectă și ideală
Dezvoltarea chirurgiei reparatoare dinainte și mai cu seamă din timpul războiului a deschis calea chirurgiei estetice. Chirurgia reparatoare este aceia care își propune să restaureze părțile ce lipsesc corpului, în particular feței, fie cele de ordin congenital, patologic, accidental sau chirurgical; de exemplu: absența vălului palatin, o leziune destructivă de origine sifilitică, o mutilare prin rănire.
(…) Chirurgia estetică își propune de a modifica într-un mod durabil forma și aspectul unei regiuni a corpului fără a lăsa urme vizibile ale intervenției. Scopul pe care-l urmărește tinde către o formă perfectă și ideală.
(…) Extirparea chistelor, ganglionilor, lipoamelor, a cicatricelor dizgrațioase, corectarea diformităților feței sau a corpului ca: nas deformat, urechi blegi, ochi mici, buze atârnate, sbârciturile, pleșuvia, căderea grăsimii pe abdomen, reducerea pulpelor picioarelor constituie, ca să zicem așa, tabla de materie a acestei noi specialități.
Pericolul chirurgiei estetice
Chirurgia estetică este deseori un act de caritate. A opera o tânără cu sâni voluminoși, cu ochii încrucișați sau cu nasul diform – nu poate fi un act imoral. Nu mai vorbim dacă este moral sau imoral când operezi un desfigurat de război.
Înainte nu se intervenea decât în cazuri unde dizgrația, exagerată, lua caracterul unei adevărate monstruozități. (…) Azi, când succesele sunt bine cunoscute, chirurgia estetică a devenit o necesitate socială.
(…) Intervențiile estetice se decid numai după un examen metodic, după valorificarea importanței cusurului plastic în legătură cu alte defecte din punctele de vedere ale fizionomiei. Acestea toate cer chirurgului să aibe un gust artistic și o mare prudență ținând seama că și în chirurgia generală sunt cazuri operabile și altele nu, și că o deciziune grăbită poate duce la o catastrofă.
Amintim cazul profesorului universitar P. E., care a murit în urma unei intervenții chirurgicale estetice. P. E. avea un neg pe nas și a căutat să-l înlăture prin operație. După operație, producându-i-se o infecție, a sucombat.
Cum a evitat chirurgia estetică să ajungă ruda săracă a chirurgiei
Doamna Leguen, care conducea la Paris o mare casă de croitorie, suferea în exercițiul profesiunii sale prin faptul că avea gambele picioarelor foarte dezvoltate.
Ea s-a încredințat îngrijirilor D-rului D., chirurg al Spitalelor din Paris care a internat-o, nu într-o clinică, ci în propriul său serviciu spitalicesc. Operația a fost practicată, urmările n-au fost fericite și amputația a devenit necesară. D-na Leguen a cerut 500.000 franci daune interese. Tribunalul de Sena a dat o sentință de condamnare împotriva doctorului.
(…) Principiul fundamental formulat este că toate intervențiile trebuie să fie impuse de o necesitate terapeutică. Dacă se intervine numai pentru a se modifica linia corpului, se comite o greșeală. (…) O operație nu este legală decât atunci când își propune să ușureze o suferință, să remedieze o stare patologică sau să corijeze o monstruozitate.
Dujarrier a introdus apel și Sindicatul Spitalelor din Paris a intervenit pentru a cere Curții să infirme sentința pe considerațiunea că un chirurg nu comite o greșeală când operează un client în condițiile pe care acesta le cere și în condițiile științifice și practice posibile.
(…) Curtea dă satisfacție Sindicatului Chirurgilor. Astfel, în loc să apară ca o rudă săracă a chirurgiei sau ca o practică de mâna a doua, chirurgia estetică își recapătă locul său meritat.
Înfrumusețarea ocazionează arsuri
Ondulația permanentă și colorarea părului au devenit, de câțiva ani, practica curentă în arta coafurii. Aceste procedee de înfrumusețare prezintă, din punct de vedere estetic, avantagii indiscutabile.
Trebuie să arătăm însă că pentru sănătate ele prezintă pericole serioase. Spălarea părului cu ether, și alte substanțe inflamabile întrebuințate de saloanele de coafură, ocazionează câteodată arsuri grave. Ondulația electrică poate determina nu numai arsuri, ci și tulburări cerebrale. Tincturile pentru colorarea părului pot provoca exeme, erizipel și intoxicațiuni.
Un accident
D-na Ch. M. declară că, pe când se afla la coafor pentru decolorarea și ondularea părului, a suferit un accident de arsură a capului.
La examenul făcut de noi pacientei am constatat:
Pe cap, în regiunea parietală dreapta anterioară, se constată o ulcerațiune supurândă, de formă rotundă, pe parietalul stâng de partea anterioară o altă ulcerațiune, iar cu un lat de deget mai înăuntru de aceasta, o altă ulcerațiune.
În jurul acestor ulcerațiuni pielea capului este roșie cu aspect inflamatoriu.
La nivelul acestor ulcerațiuni, părul capului este distrus complet. A pierdut cu totul caracterul părului normal, în sensul că firele de păr au lungimi inegale, uscate, se rup la cea mai ușoară tracțiune.
Substanțe toxice în saloanele de coafură
Privitor la întrebuințarea substanțelor toxice în saloanele de coafură prezentăm cazul următor. Cabinetul de Instrucție a Tribunalului Brașov a trimis la Institutul Medico-Legal, pentru o analiză chimică, o sticluță cu preparatul Pigal, vopsea de păr.
Totodată ni se face cunoscut că frizerul B. L. a vopsit părul soției sale cu acest preparat. După 2 ore dela această operație, soției i s-a umflat capul și gâtul încît orice mișcare era imposibilă.
Pe pielea păroasă a corpului i s-au format plăgi deschise, iar pe corp și brațe s-au format răni care supurează.
Manichiura mortală
Cazuri grave, chiar mortale, se pot produce în urma accidentelor datorită procedeului pentru îngrijirea unghiilor, manicura.
Femeia E.M. din Dej, făcându-și manicura s-a înțepat la degetul mare al mâinii drepte. După câtva timp, simțind dureri în deget, s-a adresat ambulanței spitalului, unde i s-a recomandat să-și pună comprese.
A doua zi fiindu-i degetul tumefiat, s-a adresat medicului, care a constatat existența unei limfangite la brațul drept și găsind degetul tumefiat a făcut o incizie la deget. Bolnava simțindu-se mai rău a fost internată în spital. Aici s-au făcut două incizii, una la deget, alta la antebraț. Cu tot cu tratamentul făcut, bolnava a sucombat.