
Istoria ar trebui să fie și un semn de întrebare – dar pentru prea multe generații de români ea a ajuns doar un semn de exclamare.
Nicicând (de-a lungul anului) nu e mai clar acest lucru decât spre mijlocul lunii mai, când ne echipăm festiv și serbăm public ceea ce ar trebui în egală măsură să comemorăm.
N-avem însă exercițiul reflecției istorice, pentru că trecutul nostru nu e un spațiu populat și de dubii sau angoase, ci adesea numai de jertfe, eroism și deziderate. Catastrofele sunt aberații străine de neam care doar se abat, inexplicabil, asupra noastră.
Ziua de 9 mai e darnică cu noi. Ne dă trei evenimente epocale pe care, de ani și ani de zile, le sărbătorim cu concerte și mâncare, în vesel spirit public – Ziua Independenței, Ziua Victoriei și Ziua Europei.
Dar ce sărbătorim mai exact?
O Europă la care am avut cu adevărat acces târziu, chiar dacă am fost tot timpul în ea. Festivismul nostru e însă integrator – dacă n-am reușit să ne racordăm la Europa decât tardiv și parțial, măcar astăzi să reparăm istoric cu momente muzicale și bucurii gastronomice.
Liber la desfăț
Ziua Europei e victoria pe care o reclamăm prin simplă prezență geografică, genul de victorie care se sărbătorește facil, fără prea multe nuanțe. E serbarea publică perfectă pentru cheltuiala bugetară, căci dă liber autorităților la desfăț.
Anul trecut, de pildă, Consiliul Județean Vrancea a organizat de 9 mai – Eurocross-ul Vrancei, un târg al ofertelor școlare și un treasure hunt (activitate tip vânătoare de comori).
Tot de Ziua Europei, dar în 2017, aceeași instituție a scos din buzunarul public 85.000 de euro. Pentru un Cross al Europei, pentru un concurs de ciclism (”Pedalând cu stelele”), pentru un flash-mob (”10 ani împreună”), dar și pentru nelipsitul spectacol vocal-instrumental.
Totul pentru <a aduce în conştiinţa cetăţenilor judeţului Vrancea ideea de ”unitate în diversitate” şi de a promova în rândul tinerilor cunoştinţe privind Uniunea Europeană”>, justificau organizatorii.
În județul Teleorman, Ziua Europei se serbează de mai bine de zece ani cu o paradă a elevilor de liceu, fiecare liceu reprezentând o țară europeană. În 2011 țărilor europene li s-au adăugat cinci state din afara Europei – China, Rusia, India, Brazilia, și Statele Unite ale Americii. De dragul diversității și unității.
La Piatra Neamț, Ziua Europei a fost marcată în anii trecuți de competiția de videoclipuri
“Piatra Neamț – Orasul Zeiței”. Scopul evenimentului a fost promovarea patrimoniului istoric al orașului Piatra Neamț în contextul diversității culturale și istorice europene. Două dintre temele de concurs au fost: Piatra Neamț în perioada Evului Mediu și Legendele dacilor pe plaiuri nemțene.
De acest 9 mai, din cauza epidemiei de coronavirus, a rămas doar amintirea serbărilor trecute. Nu și festivitățile.
Au fost totuși primării care nu puteau lăsa momentul să treacă fără să-l marcheze în vreun fel. Primăria Sectorului 5 a trimis prin cartiere o mașină colorată din ale cărei difuzoare s-au auzit pe rând imnul României și imnul Europei.
La Vaslui, primăria a anunțat vasluienii că regretă că nu se pot organiza evenimente “așa cum eram obișnuiți”, dar dă asigurări că “suntem în mod constant cu gândul la locuitorii orașului”.
Sunt 75 de ani de când Coaliţia Naţiunilor Unite a reuşit glorioasa victorie care a sfârşit cel mai pustiitor război de pe continentul european. Înfrângerea Germaniei naziste a fost şi va rămâne un reper deosebit de important.
Sute de mii de militari ai armatei române s-au sacrificat în timpul acestui război, iar jertfa lor nu va fi nicicând uitată! Să păstrăm în suflete şi în memoria colectivă eforturile naţiunii române pentru îndeplinirea idealurilor ei de independenţă şi unitate!
, a notat comunicatul primăriei. Și atât despre prezența și participarea românească în tulburatul deceniu 1935-1945.
Ca tușă finală a acestei narațiuni, să căutăm prin memoria recentă spre a afla când am auzit ultima oară vreo administrație locală din țară care să regrete starea spitalelor sau a școlilor, nu ratarea vreunui eveniment public de spoială festivă.
Evenimente nedemne de manualele de istorie
În mai e și Ziua Independenței, nu doar Ziua Europei.
Independența obținută în urma acelei victorii a fost recunoscută de Marile Puteri abia după ce România a acceptat să modifice articolul potrivit căruia puteau deveni cetățeni români doar cei de rit creștin. E un detaliu – dar e unul fondator.
Și așa ajungem la ultima victorie de pe listă.
De 9 mai sărbătorim, alături de alte state europene, capitularea Germaniei Naziste. O facem uitând că am fost aliații Germaniei Naziste – și înlăturând din memoria publică efectele concrete ale acelei alianțe.
În România și în teritoriile ocupate după trecerea Prutului și a Nistrului au fost exterminați sute de mii de evrei și romi.
La Iași și în alte orașe din Moldova s-au experimentat pe străzi, la vedere, multiple metode de igienizare. În România au fost pogromuri. În România au fost trenuri ale morții. În România mareșalului Ion Antonescu erau planuri mari – curățarea etnică a teritoriului românesc. Se dorea o Românie doar a românilor.
Dar toate aceste lucruri nu sunt demne de manualele de istorie a românilor. Acolo, Interbelicul se sfârșește brusc, ca un naufragiu pe care nu și-l explică nimeni.
Cât adevăr public și câte semne de întrebare sunt de găsit însă în celebrarea victoriei împotriva nazismului fără a avea, la 75 de ani distanță de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, niciun muzeu al Holocaustului în capitala României?
Și nu doar că nu avem nicio astfel de clădire, dar chiar încercările de a fonda un astfel de spațiu în ultimii ani s-au lovit de rezistență administrativă și chiar de împotrivirea unor grupări cetățenești.
Analfabetismul istoric naște monștri.
Ziua Victoriei fără memorie
De 9 mai sărbătorim Ziua Victoriei fără să ne punem problema cum am ajuns acolo. Nu la victorie, ci la tot ceea ce s-a întâmplat până în ziua victoriei.
Un astfel de exercițiu ne-ar obliga să ne întoarcem la România Mare.
Adică la acel stat cu o populație rurală săracă, needucată în proporții covârșitoare, cu o clasă politică neadecvată și coruptă, incapabilă să reprezinte noii cetățeni ai țării și cu o elită care ajunsese să tânjească după o cultură națională croită pentru românul creștin, în contra străinului exploatator.
Victoriile sunt, de fapt, de multe ori comemorări pe care alegem să le sărbătorim public cu spectacole artistice și târguri, plus nelipsitul entuziasm de paradă.
Doar memoria cade, mai mereu, la montaj.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Ziua Victoriei din perspectiva celor învinși
AICI.
Ziua Victoriei la câștigători. O sărbătoare în imagini
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Luni: un film
Povestea de pe strada Beale. Pe HBO GO.
Marți: un documentar
Making a murderer. Pe Netflix. Despre cum se inventează un criminal.
Miercuri: un film regizat de Angelina Jolie
Întâi l-au împușcat pe tata. Acțiunea se petrece în Cambodgia pe vremea khmerilor roșii.
Joi: un serial
Complotul împotriva Americii. Pe HBO GO. După romanul lui Philip Roth, desigur.
Vineri: un alt serial
Unsolved. Pe Netflix. Despre asasinările lui Tupac și Biggie.
Sâmbătă: o carte
Mitul lui Sisif. De Albert Camus. Publicată la RAO.
Duminică: un documentar
Breslin și Hamil. Pe HBO GO. Excepțional. Pentru iubitorii de jurnalism mai ales.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
O declarație care va rezista veacurilor
Premierul liberal Ludovic Orban: “Nicio țară din jurul nostru nu s-a confruntat (n.m. – în pandemie) cu un asemenea val de români.”
Bani pentru Catedrală: situația la zi
Antena 3 este din nou aici (la răscrucea anti-jurnalismului)