Andrei Crăciun

569 ARTICOLE 0 COMENTARII
Ana Blandiana spunea odata ca, daca justitia nu reuseste sa fie o forma de memorie, memoria singura poate fi o forma de justitie. S-au implinit, recent, 23 de ani de la Mineriada din iunie 1990. Ce ramane din mostenirea acelor zile, dincolo de lamentatii retrospective si indignari de o zi?
Acest spatiu familiar de viata - in care ne miscam cu cea mai mare lejeritate si la care, de cele mai multe ori, ne raportam cand vorbim despre noi, interactiunile noastre si existenta noastra in general -, acest spatiu, deci, numit zona de confort este explicatia alegerilor mediocre de tot soiul si declansatorul fricii de a risca.
Am iesit cu Radu Paraschivescu sa bem bere si sa vorbim despre literatura, viata si fotbal. Scriitorul, traducatorul si redactorul de la Humanitas nu prea a baut. Are diabet si se fereste cat poate de Franta, o tara „pedepsitoare” cu suferinzii de hiperglicemie, din cauza geniului gastronomic al oamenilor de acolo. Invocand cu delicatete boala, Paraschivescu l-a lasat mai mult pe reporter sa se lupte cu berea. El s-a luptat cu amintirile.
Fiecare are, probabil, un oras preferat in care ar vrea sa se mute, chiar daca de prea multe ori numai in planul dorintelor se contureaza aceasta intentie. In cadrul orasului respectiv fiecare are un loc anume pe care nu il mai poate uita. Un loc care devine sursa fortei capabile sa dea viata spatiului urban visat.
In anii `30, Geo Bogza a publicat “Orele orasului”. Orasul era Bucuresti. Iulian Andrei a plecat pana la capatul lumii pentru a intelege Cuba. Intors, si-a imaginat ca scrie o trilogie despre pasiunile si letargiile acestei insule ciudate, trimise de geografie in coasta Americii. Acestea sunt “Orele Havanei”.
Suntem in asa fel construiti incat oscilam permanent intre speranta si deceptie. Adeseori, ultima e alimentata chiar de sperantele care se incapataneaza sa devina realitate. Atunci, minunatelor iluzii le ia locul dezamagirea realitatii. Exista o frumusete a anticiparii superioara chiar realizarii viselor?
A doua parte a seriei publicistice “Jurnalul Cubanez” face un recensamant al diverselor mosteniri culturale din Cuba: coloniala-spaniola, africana, americana, chinezeasca, sovietica si, nu in ultimul rand, revolutionara-comunista.
Pe 24 mai, Antoaneta Ralian implineste 89 de ani. Sunt, in propozitia aceasta, aproape noua decenii de viata si o certitudine despre cea mai buna traducatoare din Romania. Interviul care urmeaza este, insa, mai putin despre carti si mai mult despre persoana din spatele traducerilor din Miller ori Bellow.
Desi ne revendicam latinitatea si avem obsesia integrarii occidentale, mesele noastre raman, pana la capat, exemple de balcanism gras si colocvial. Camarile nu fac nici ele exceptie: sunt burdusite apocaliptic, complet neacomodate cu frugalitatea, amenintatoare si ispititoare in acelasi timp.
Textul care urmeaza nu este, pana la capat, nicio oarecare suma de note de calatorie, nici reportaj, nici eseu, nici memorii. Ce este, asadar? Ziaristul Andrei Craciun a fost in Cuba. E de ajuns asta. Bucurati-va de prima parte dintr-o serie editoriala generoasa, care debuteaza aici si va fi urmata de alte doua texte.