Andrei Crăciun

514 ARTICOLE 0 COMENTARII
O meserie dezbracata de roba mesianica, trantita de pe orice soclu, sparta in bucati mici-mici, calcata, hulita si neinteleasa - asa arata jurnalismul romanesc astazi. In ciuda marilor incercari si ratari, doar si pentru acele cateva intalniri fundamentale, a fi ziarist ramane cea mai entuziasmanta meserie din lume.
Exista o intreaga literatura a ridicolului dorintei de integrare, manifestata prin iesitul vineri noaptea in club, betia de sambata seara sau revenirea mahmura de duminica. Pornirea omului de a se alipi de semeni, amagindu-se cu prezenta celuilalt, nu e vreo noutate. Lipsa ei, insa, ar putea fi.
Daca nu vom pieri din cauza propriei prostii exacerbate, ridicolul sigur ne va ingropa pana la gat si pe urma ne va sufoca incet-incet. In fundal televizorul clipoceste. Urmeaza randuri despre stupiditate, uitare, ridicol si oameni care, desi impartiti in tabere, sunt solidari cu toate deodata.
Stirile saptamanii trecute ne anunta ca va fi din ce in ce mai rau pentru romanul mediu statistic. Iar asta e cu atat mai ingrijorator cu cat prostia si impostura raman la putere si sunt girate, zilnic, prin tacerea noastra, a majoritatii. Cei mai buni s-au retras pe margine. De Romania se ocupa mereu altii.
In contemplarea lui octombrie – luna cu cel mai frumos cer din an – bilantul lucrurilor bune care s-au terminat recent s-a transformat intr-un exercitiu de diversitate. „Recomandarile” sunt, la acest inceput de luna care aseaza culorile toamnei peste bronzul de vara, un mix de nostalgie, indieni sioux si Interbelic.
Adevarata drama nu este dragostea neimplinita. Nici infrangerea, abandonul, pierderea, esecul sau orice altceva ni s-ar parea ca se preteaza acestui rol. Nu, adevarata drama este uitarea. Din cauza ei, ne invartim uneori in acelasi cerc: toate celelalte se repeta la nesfarsit si dor de fiecare data.

Ce se intampla cu o viata de om

Am incheiat o saptamana in care septembrie si-a intrat, pentru prima data, in drepturi. Am facut-o in cheia incercarii de a trai prezentul. Ne-a mers mai bine ca in alte toamne, poate pentru ca am acumulat ani si trairi. Sau poate pentru ca la acest inceput de toamna nu ne mai sperie absenta.
La inceput de toamna lumea se scufunda ritualic in melancolie, unii simuleaza chiar si depresia, de parca sfarsitul estival ar fi etern, de parca nu ar urma o alta vara peste cateva luni, de parca n-ar mai veni alti ani si alte vacante, cu alte proiectii la fel de naive ca cele din 2012. Avem antidot la tristetile pluviale.
La Istanbul, Europa intalneste Asia – asa scrie in ghidurile pentru turisti, insa este fals. Aici, Europa este cucerita, recucereste si se lasa din nou cucerita, intr-un joc infinit de seductie si ura. Iata doua istorii diferite despre lucrurile care au ridicat din cenusa imperiala un megalopolis.
Sunt destule bilanturi de facut dupa o vara, cum spun cronicarii vremurilor, fierbinte la propriu si la figurat. Timpul nu sta insa pe loc. Calendarele au fost, mereu, exemple de incapatanare. Nu fac exceptie nici acum: zilele continua sa curga indiferente la zbaterea oamenilor si zilelor.