Vlad Stoicescu

In ultimii noua ani Romania a avut sase prim-ministri desemnati si patru interimari. Se pregateste acum de instalare al saptelea sef de guvern desemnat, dupa ce Viorica Dancila a primit binecuvantarea lui Liviu Dragnea de a forma un nou cabinet. Prima femeie premier din istoria noastra e si ultima catastrofa care ni se intampla.

Cand iei distanta de Romania se vede mai bine: problemele care macina societatea noastra sunt, in definitiv, probleme de logica. Mai exact, ele atesta lipsa noastra comuna de logica si capacitatea de a ne invarti la nesfarsit in acelasi cerc vicios, fara a gasi solutia. Problemele, asadar. Sa le numaram, coane Fanica.

Am incheiat anul trecut cu funeralii regale, dar 2017 n-a fost deloc maiestuos. Politic, am sfarsit asa cum am inceput: cu strada protestand impotriva unei puteri abuzive. Social, la fel: Romania n-a avansat deloc in tratarea problemelor (sistemice) care o afecteaza. Urmeaza mai binele? Anticipam ca nu.

Romania si-a ingropat saptamana trecuta ultimul monarh. A facut-o intr-o procesiune demna de un rege, pe care poporul (republican?) nu l-a socotit totusi demn sa si domneasca. Insa e ceva mai mult care dispare chiar acum sub ochii nostri: o lume imperfecta, dar tractata la un minim de valori europene.

Dupa sfanta afacere cu pelerinajul organizat in luna octombrie la Iasi, de Sfanta Parascheva, primaria lui Florentin Pandele revine in forta cu o noua pomana de sezon. Si aceasta urmeaza sa fie decontata tot din bani publici. Putem sa-i spunem, spre simplificare, "Mos Craciun, filiera cipriota".

A trecut si acest 1 decembrie, ziua noastra nationala. A fost exact ca de obicei, aproape nimic in plus, aproape nimic in minus, doar un amestec de balci, ceva intre fals-inaltator si ridicol. A fost, practic, inca un prilej - desi nu era neaparat cazul - sa constatam abisala noastra ignoranta colectiva. Hai, Romania!

In noiembrie 2011 am luat-o de la capat. Pe www.dela0.ro. Astazi suntem tot aici, mai multi decat eram la inceput, un pic mai batrani, dar si mai senini. Am urcat singuri in trenul care ne-a dus inainte. Poate de aceea acum putem privi cu mai multa blandete inapoi. Au trecut sase ani si stim ce-avem de facut maine.

Am ajuns si aici: guvernantii tarii urla pe toate canalele ca ii persecuta marele dusman invizibil si omnipotent. Cum sa nu razi? Cum sa nu plangi? Statul paralel, asadar, ne submineaza democratia - asa ni se spune. Si e adevarat, doar ca nu in sensul invocat de cei aflati la putere. Explicam de ce.

Daca starea deplorabila a spitalelor si a scolilor din Romania trezeste si in clerul ortodox sentimentul nedreptatii coruptiei generalizate, n-ar trebui sa provoace exact acelasi sentiment - printre Sfintiile lor - si neregulile cuibarite la sanul Bisericii? Sau apelul la morala functioneaza doar intr-un singur sens pentru BOR?

Cat tara e prinsa din nou in inclestari pentru elementarul unei democratii functionale, iar lumea iese-n strada sa le dea cu huo politicienilor aflati la putere, in Elvetia, Regele Mihai al Romaniei se apropie – la nouazeci si sase de ani – de sfarsit. Nu facem, inca, bilantul epocii sale, dar cateva nuante tot trebuie amintite.