Vlad Stoicescu

Si iata ca s-au dus Sfintele Sarbatori Pascale si, derobati de presiunea social-confesionala de a fi mai buni, mai luminosi, mai crestini, mai atenti la aproapele nostru, ne putem intoarce la ura noastra cea de toate zilele. Si o vom face invariabil, fara a sta o secunda pe ganduri, pentru ca altfel (inca) nu putem.

In universitatile occidentale, unde intelectualii nostri crestini (si vocali) au studiat, exista institutia tatalui-conducator-de-doctorat si a fiului-doctorand? Exista institutia transmiterii catedrei universitare pe persoana fizica? Si daca nu exista, atunci nu e nimic de spus despre coruptia de la varful teologiei romanesti?

O gluma populara in mediul on-line spune ca generatia noastra va ramane in istorie pentru meme si pentru asteptarea mortii. Meme n-am prea facut noi aici, cat despre asteptarea mortii – asteapta fiecare cum poate. Noi, de pilda, am fi asteptat primavara, dar se pare ca in 2018 nu mai vine.

Moare fulgerator, la 56 de ani, Andrei Gheorghe. La mijlocul anilor '90 vocea sa a calauzit zilele unei intregi generatii de pusti ai patriei. E generatia celor aflati astazi in al patrulea deceniu de viata, generatia Colectiv, generatia contra-reactiei civice si a afirmarii politice. Gheorghe a fost, si el, omul acestei generatii.

A avut loc, la finalul saptamanii trecute, marele congres extraordinar al Partidului aflat la guvernare prin vointa poporului. A fost, cum altfel?, ridicol de la un capat la altul, o epopee a slugarniciei – insa a fost asa numai pentru cei care au capacitatea de a simti ridicolul (si pericolul). A fost foarte romanesc.

Aflam, de pe Facebook, ca doamnei Elena Udrea ii prieste pizza din Costa Rica, acolo unde se afla de cateva saptamani pentru - sustine doamna Udrea - a fi linistita in primul trimestru de sarcina, departe de frigul din tara. Frig la propriu, dar si la figurat: cat ne racorim noi pe aici, doamna Udrea sta la caldurica.

Traind aici, pe ruinele fostului Imperiu Otoman, intr-un spatiu profund balcanic, nu avem adesea puterea unei autoevaluari juste. De aceea, aproape singura confirmare care functioneaza la noi e recunoasterea defectelor altora, de departe. Dar nici aceasta nu e intotdeauna suficienta. Au contraire.

Fata in fata cu toata presa, si cea prietena, si cea ostila, sefa Directiei Nationale Anticoruptie Laura Codruta Kovesi a trecut macar acest examen: cel al rezistentei active la ostilitate verbala fatisa. Cine nu a trecut examenul? Din nefericire, chiar publicul (cu precadere cel activ pe reteaua Facebook).

Uimeste (si indigneaza) tot mai mult analfabetismul aproape functional al celor alesi de Partidul Aproape Unic sa conduca tara. Nu ar trebui. E o uimire care nu prea isi are locul in conditiile date. La mijloc este, din nefericire, si o chestiune generationala, un cusur care vine de departe si nu duce nicaieri.