Andrei Crăciun
Familia Ionelei s-a mutat din Valea Seaca la Onesti. Aici, insa, niciun mediator scolar nu le-a mai trecut pragul. Asteptand inca actele pentru fiii sai, Ionela si-a pierdut speranta ca Eduard ar putea merge mai departe la scoala, chiar si fara sa fie in catalog.
In Valea Seaca, elevul Eduard Ciobanu a terminat in chip stralucit clasa zero. A fost, insa, o perioada exceptionala din viata unui copil nascut dintr-o mama fara acte de identitate. Eduard Ciobanu a avut – pentru un an – noroc. A fost la scoala fiindca au existat oameni care s-au zbatut pentru el. Chiar si asa, concluzia a cazut implacabil: "Mai mult nu putem face".
Ionela si Alin si-au petrecut vara in cel mai calduros loc din Suedia: Karlstad. Au cersit si au castigat putin peste douazeci de euro pe zi. Au dormit intr-o masina, pe camp. Se spalau in toaletele mall-ului din 'orasul soarelui'. Iulie, in cafenea: reportofonul imi toarce lent, inregistrand indiferent o istorie dramatica si comenzile clientilor suedezi care vor ramane nedeslusite.
In Romania traiesc oameni lipsiti de identitate. Adunata la un loc comunitatea lor ar popula un oras cat Sibiul. "Fara acte" inseamna ca oamenii sunt captivi - nu pot invata carte, nu se pot angaja, nu pot pleca din tara. Sunt o specie damnata. Eduard Ciobanu n-are nici el voie in catalog.
E greu sa gasesti nuante cand zeci de oameni sunt atacati in mijlocul unuia dintre cele mai vizitate orase ale lumii si ucisi cu sange rece in numele fanatismului religios. Si totusi, nuantele exista. Libertatea pe care unii au crezut ca o suprima cu gloante e mai mult despre nuante decat despre generalizari.
Cand un asemenea eveniment se produce esti coplesit de prezent cu toate urmarile lui. E nevoie sa treaca timp, sa se decanteze binele de rau, abia apoi incerci sa extragi un sens. Istoria zilei de 30 octombrie 2015 acum se formeaza, acum cautam sa intelegem ce s-a intamplat cu noi, cu ce efecte si cum ne schimba asta.
Mortile tragice pe care le numaram de vineri incoace nu fac decat sa confirme doua lucruri: ca in esenta reactionam toti la fel in fata unei astfel de nenorociri (deci suntem mai degraba asemanatori decat diferiti in fata marilor treceri ale vietii) si ca solidaritatea se naste imediat si se propaga cu repeziciune.
Saptamana trecuta, in timp ce gonea in capul coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea, un politist de la Rutiera a plonjat intr-o groapa, gasindu-si sfarsitul. Ministrul Oprea a ales sa taca zile in sir inaintea tuturor indignarilor publice. Altii, insa, au vorbit pentru el: „sa nu politizam!”. Sa nu politizam?
