Oana Dan
De douazeci si cinci de ani cautam raspunsul la o intrebare: ce ne mai uneste? Si de douazeci si cinci de ani gasim cu incapatanare aceleasi doua posibile lianturi: credinta si patriotismul. Avem o Biserica. Si avem o Armata. Ce fel de valori incurajeaza, insa, identitatea pe care ne-o revendicam de la ele?
In viata, uneori, esti tentat sa crezi ca ceilalti sunt exact ca tine. Adica trec prin experiente din care invata (eventual) o gramada de lucruri, se imbogatesc sufleteste, trag niste concluzii, mediteaza la ce li se intampla. Traind se schimba un pic. Unii, insa, raman toata viata la fel, inerti, la conditia gastei care trece prin apa.
27 martie a fost o zi cu soare in Bucuresti, dar cativa nori amenintatori tot s-au strans pentru cativa din locuitorii sai de vaza. Raed Arafat, de pilda, are de duminica motive sa fie nelinistit - o asociatie a parintilor victimelor incendiului de la Colectiv si-a declarat intentia de a obtine vinovatii penale in dosarul cauzei.
Ziua de marti, 22 martie, a debutat fatidic, cu o puternica explozie la aeroportul din Bruxelles, urmata de deflagratii in cateva statii de metrou aflate in apropierea institutiilor europene. Exploziile au avut loc la patru zile de la capturarea, intr-un cartier bruxellez, a "creierului" atacurilor teroriste produse in noiembrie la Paris.
Presedintelui Romaniei i s-a facut, recent, un portret putin magulitor pe site-ul celui mai important saptamanal european, Der Spiegel. Publicatia germana a inventariat o parte din faptele mandatului de la Cotroceni al lui Klaus Iohannis si-a ajuns la o concluzie fara echivoc: e un diletant! Semnele erau acolo de ceva vreme.
Se iau sapte baieti din underground, cateva vopseluri de graffiti, se pun panouri in fata Ateneului din Bucuresti – da, in fata Ateneului! – si apoi cativa copii fara familie pun mana pentru prima data pe sprayuri si dau culoare unei enorme carti de colorat. Totul sub umbrela unui eveniment caritabil, dedicat respectivilor copii.
Ce mai e nou prin lume in aceasta primavara? Nimic. La fel ca acum treizeci sau ca acum trei sute sau trei mii de ani. Dar ceva, totusi, trebuie sa se intample! Bineinteles. Oamenii ar innebuni cu totii daca ar fi scosi din iluzia ca participa la istorie, ca epoca in care s-au intamplat e unica, speciala, ca nicio alta.
Poate ca e cumva mai simplu sa "cureti" astfel o presa facuta (adesea) prost: dar, urmand exemplul boicotului Antenelor, nu sepoate spera decat la extinderea filosofiei, spre a cuprinde (pe drept) toate organele de presa care nu respecta / sfideaza / deformeaza standardele jurnalistice. Si nu-s deloc putine.
Scria Albert Camus ca "prostia are talentul de a fi insistenta". Pe masura ce cresti si descoperi adevarurile din sensul sintagmei, nu ti se mai pare comic, ci tragic. Accepti ca prostia nu e numai insistenta, ci si infinita si nemuritoare. Spre deosebire de inteligenta, care are limitele sale.
In aceste zile de capa si spada n-avem de-a face nici cu o incercare de suprimare a libertatii de exprimare, nici cu vreo poveste de succes a felului in care statul roman recupereaza un prejudiciu de zeci de milioane de euro. Avem de-a face doar cu povestea nesfarsita a unei victimizari.
