Redacția Dela0.ro
Pe 4 iulie se împlinesc 245 de ani de când cele 13 colonii americane își declarau independența față de Imperiul Britanic, parafând actul fondator al Statelor Unite ale Americii.
Aproape două secole și jumătate mai târziu, SUA sunt cea mai veche democrație de pe Pământ și proiectează în lume o forță (economică, politico-militară și culturală) betonată încă de fascinația pe...
Pe 25 iunie 2021, aflat într-o vizită la Piatra Neamț, premierul liberal Florin-Vasile Cîțu a făcut câteva declarații despre felul în care vede treaba (adică sarcinile și responsabilitățile) guvernului în asistența socială.
Declarațiile sunt atât de lipsite de context, iar vederile exprimate atât de strâmbe, încât ne simțim condamnați să le cităm și să le pătrundem. Chiar dacă, în fond,...
Rânduri rușinoase din presa noastră. Cum arată o lume în care ziarul ajunge mijloc de epurare etnică
La finalul lunii iunie se împlinesc 80 de ani de la pogromul de la Iași (27-30 iunie 1941), în care au fost uciși peste 13.000 de evrei români. O parte dintre ei au fost executați în curtea chesturii din oraș, alții au fost înghesuiți în bou-vagoane și plimbați pe calea ferată, către nicăieri, până când au murit sufocați.
Violențele antisemite...
În România, cei care au nevoie de educație sexuală sunt chiar adulții. Părinții, înaintea copiilor, ar trebui informați, consiliați și orientați.
Salvați din ghearele propriilor certitudini ancorate în neștiință - și în tradiția perenă a plaiurilor carpato-dunărene, că sexul e un subiect frivol despre care nu se vorbește decât în șoaptă (sau deloc) -, cetățenii de vârstă majoră ai patriei...
Când merg în Grecia în concediul legal de odihnă, românii au imaginea grecului.
Grecul modern e (mai mult sau mai puțin) cel schițat de Kazantzakis. E Zorba. Care dansează chiar și în fața durerii, care știe să se bucure de soare, de mare și de viață, care pune inima înainte, care prețuiește libertatea, dar - la rigoare - nu e...
N-a trecut nici măcar o lună de la adoptarea Strategiei naționale de combatere a radicalizării (un efort guvernamental semi-ratat din fașă), iar urmările otrăvite ale educației noastre precare în materie de istorie recentă s-au făcut din nou simțite (cu vârf și îndesat).
1 iunie a marcat festiv Ziua copilului, prilej de bucurie și candoare pentru politicieni, gata și în 2021...
Au trecut șaizeci de luni, două săptămâni și trei zile de la apariția în monitorul oficial al republicii a legii certificatului de pre-autorizare a publicării informațiilor sensibile de interes public.
După o sută de hotărâri judiciare în care instanțele republicii dispuseseră ștergerea a mii de anchete jurnalistice defăimătoare, autoritățile luaseră decizia de a impune un filtru judecătoresc prealabil, menit să...
Reforma sistemului de justiție este un subiect major în România de mai bine de un deceniu și jumătate. S-a câștigat și s-a pierdut capital politic cu această temă – dar, dincolo de câteva progrese izolate la vârful sistemului, justiția românească n-a făcut prea mulți pași înainte pentru îmbunătățirea accesului și încrederii cetățeanului de rând.
Instrumentarea cazurilor de infracțiuni sexuale cu...
Reforma sistemului de justiție este un subiect major în România de mai bine de un deceniu și jumătate. S-a câștigat și s-a pierdut capital politic cu această temă – dar, dincolo de câteva progrese izolate la vârful sistemului, justiția românească n-a făcut prea mulți pași înainte pentru îmbunătățirea accesului și încrederii cetățeanului de rând.
Cum se descurcă un justițiabil...

Nici sentimentul dreptății sociale n-a fost...