Vlad Stoicescu
Co-fondator al publicației Dela0.ro și editor coordonator al proiectului de investigații Să fie lumină. În presa alternativă din 2011. Multiplu laureat al Premiilor Superscrieri.
Thousands of people have been fighting for the last 20 years in an attempt to speak Romanian in a region where this is considered a crime. They are using their mother tongue against a Russian supported separatist regime, but their voices are stranded behind the continent’s last artificial border. In Trans-Dniester their drama is still unfolding. This is a story happening only 150 kilometers away from EU’s eastern border.
Noaptea orasul traieste o altfel de viata, transformandu-se intr-o fiinta fara nicio legatura cu entitatea diurna din care se trage si la care, inevitabil, se va intoarce. Odata cu caderea serii, insa, parca ies demonii si din onestii angajati care sustin, in timpul zilelor, balanta bugetara a statului roman.
Dintr-o gluma starnita de o declaratie mai veche a celebrului Gheorghe Stefan de la Piatra Neamt, am ajuns sa folosim in echipa Dela0.ro o constructie de tipul celei din titlu. Dincolo de umorul semantic si contextual, sintagma e cat se poate de serioasa. Ce avem, cu-adevarat, puterea sa recunoastem?
O intalnire de acum aproape o suta de ani serveste ca pretext pentru a lansa o intrebare importanta si evitata, ca orice lucru prea iscoditor cu destinele noastre: ce este de ales intre o victorie care pregateste o infrangere si o capitulare vaduvita de orice demnitate? Nu va nelinistiti: nu gasiti raspunsul aici.
Fugi sau nu de ceea ce simti, pana la urma tot te ajunge din urma, te cuprinde din interior, iti intra in sange si apoi urca la cap. Si uite-asa din om ajungi neom si ziua se consuma, mai ales daca emotia cu pricina e frumoasa si enervanta gelozie. Nu stii nici cum se instaleaza, nici cum s-o faci sa dispara repede.
Incercam sa navigam printre apele tulburi ale scandalului saptamanii – povestea reactiei inflamate a lui Robert Turcescu la adresa prezentei Nadiei Comaneci intr-o reclama la margarina, plus valul de critici si solidarizari care i-au urmat. Reusim astfel: nicio vorba, aici, despre tartinabila lume romaneasca.
Sunt oamenii de care radem cel mai usor. Uneori ne intra in reflex si facem misto de ei foarte des. Ei nu se supara. Ceea ce ne scapa noua este ca ei, naivii, au descoperit deja secretul: ca sa faci ceva, ceva adevarat, trebuie sa fii un pic lipsit de experienta si de judecata matura, un pic credul si sincer. Adica un pic naiv.
Mia este casatorita cu Boris. Boris o paraseste pentru o colega mai tanara. Mia are o cadere nervoasa. Apoi invata sa traiasca fara el. Diminetile ii par din nou frumoase, redescopera placeri si reinvie relatii, facand o calatorie in orasul copilariei. Povestea Miei ar putea fi a fiecarei femei.
Ana Blandiana spunea odata ca, daca justitia nu reuseste sa fie o forma de memorie, memoria singura poate fi o forma de justitie. S-au implinit, recent, 23 de ani de la Mineriada din iunie 1990. Ce ramane din mostenirea acelor zile, dincolo de lamentatii retrospective si indignari de o zi?
Acest spatiu familiar de viata - in care ne miscam cu cea mai mare lejeritate si la care, de cele mai multe ori, ne raportam cand vorbim despre noi, interactiunile noastre si existenta noastra in general -, acest spatiu, deci, numit zona de confort este explicatia alegerilor mediocre de tot soiul si declansatorul fricii de a risca.
