Pe 10 mai 2021 Raluca Turcan ieșea la poză.
Ministrul Muncii participa la deschiderea unui centru pentru victimele infracțiunilor sexuale, prezentat pompos ca fiind o premieră absolută în managementul integrat al violenței împotriva femeilor. Un prim pas spre a schimba modalitatea de intervenție, scrie în comunicatul de presă lansat post-eveniment.
Centrul era deschis de către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București. ANES funcționează în subordinea Ministerului Muncii.
Raluca Turcan rostea și câteva cuvinte, care să marcheze prilejul de fotografie.
Violența domestică constituie una dintre cele mai grave probleme sociale la nivel global. În România, acest fenomen este puțin raportat, însă cifrele pe care le avem ne spun că 94% dintre victimele violurilor raportate în 2020 sunt femei și fete și 92% dintre victimele agresiunilor sexuale sunt tot femei și fete.
E adevărat. Violența domestică e o problemă extrem de importantă – una încă nerezolvată, neabordată și nediscutată în România. Dar violența domestică și infracțiunile sexuale sunt două chestiuni total diferite.
Și totuși, amalgamul conceptelor ratate din discursul ministrului PNL nu e nici pe departe cea mai mare problemă a pasului făcut în premieră de statul român în abordarea integrată a violenței sexuale.
De fapt, problema primului pas făcut de omul politic Raluca Turcan e că a mai fost făcut o dată.
Pe 26 noiembrie 2018, alți oameni politici – dar de sens ideologic contrar, de la PSD – ieșeau la poză. Aceeași Agenție Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați doar că la braț cu alte autorități deschidea, cu la fel de mult fast, tot la Spitalul Universitar de Urgență București, fix același centru. În 2018 inaugurarea se bucura de prezența fostului primar al Sectorului 5 Daniel Florea și de cea a fostei directoare ANES Grațiela Drăghici.
Proiectul de astăzi se înscrie ca preambul în linia unui obiectiv major pe care-l avem prevăzut în programul de guvernare și care vizează activarea mecanismului financiar norvegian prin care vom replica la nivel național alte 10 centre de criză pentru situații de viol. Aceste centre urmăresc de fapt o schimbare de paradigmă în privința managementului integrat în legătură cu vitimele situației de viol și încercăm, astfel, să facilităm traseul victimei situației de viol care se prezintă la camera de gardă
, declara Drăghici în 2018.
Cazul centrului deschis de două ori în doi ani și jumătate, de două guvernări diferite, este ilustrativ pentru felul în care autoritățile gestionează problemele din zona violenței împotriva femeilor.
Un centru inaugurat de două ori în prezența diferiților guvernanți, un proiect demarat în 2019 care abia în 2021 bifează primele obiective din multele pe care le are, bani aruncați pe evenimente, conferințe și studii fără nicio utilitate și o lipsă de colaborare între instituții pentru clamata intervenție multidisciplinară. Așa arată inventarul unui răspuns instituțional care pare croit să bifeze obiective doar pe hârtie.
Un centru pentru mai puțin de 4% din victimele infracțiunilor sexuale
La deschiderea din 2021 a centrului dedicat victimelor infracțiunilor sexuale a participat și Luminița Popescu, directoarea ANES. Dela0.ro a contactat-o pentru câteva lămuriri legate de dubla inaugurare.
Șefa ANES ne-a declarat că în 2018 doar s-ar fi anunțat intenția de înființare a unui centru pilot, spre a organiza o intervenție integrată. În acest sens s-a încheiat atunci un acord de parteneriat. Popescu susține însă că spitalul i-a confirmat că nu avea nimic organizat în cadrul unității și că până în prezent nu a avut nicio victimă.
Comunicatul dat de SUUB în 2018, dar și raportul de activitate ANES pe anul 2018 clamează însă că a fost vorba de deschiderea unui centru, nicidecum de o intenție.
Astăzi, 26 noiembrie 2018, la Spitalul Universitar de Urgență București a fost inaugurat Centrul Pilot de Criză pentru Situațiile de Viol. Este primul proiect-pilot de acest tip din România. (comunicat SUUB)
Asigură abordarea integrată a situațiilor de viol prin intervenția unei echipe multidisciplinare (medic, polițist, asistent social, psiholog, etc.). Prin schimbarea paradigmei, propunem un management integrat, astfel, totul se va întâmpla în camera de gardă. Poliția va fi implicată, specialistul va lua probe, victima va putea depune o plângere, iar polițistul va fi obligat să preia kit-ul standard și să îl predea Institutului de Medicină Legală. (Raport ANES)
Reinaugurat în 2021, centrul promite acum că va funcționa efectiv. Un astfel de scenariu necesită însă o cunoaștere aplicată a problemelor atacate.
Proiectul Media X Files
Sub coordonarea editorială a Dela0.ro, reporteri din șase redacții de presă scrisă (Info Sud-Est, Ziarul de Iași, TVR Cluj, Átlátszó Erdély, Monitorul de Botoșani și Dela0.ro) documentează și publică materiale jurnalistice, în română și maghiară, care abordează subiecte din sfera violenței asupra femeilor.
Tema nu privește strict chestiunea agresiunii domestice – ci vizează, prin altele, și abordarea tratamentului judiciar aplicat infracțiunilor sexuale sau surprinderea tiparelor comunitare / culturale care influențează înțelegerea, producerea și perpetuarea fenomenului în comunele și orașele țării.
Proiectul Media X Files este coordonat editorial de Dela0.ro și realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent – CJI cu sprijinul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România.
Cum arată această cunoaștere, așa cum e ea ilustrată de fapte? Iată un fapt: în declarația de la relansarea centrului, Luminița Popescu susține că scopul inițiativei e de a crește încrederea victimelor infracțiunilor sexuale în contextul în care aceste infracțiuni ar fi cel mai puțin raportate și condamnate.
În realitate, problema majoră a investigării infracțiunilor sexuale nu e în zona de raportare – ci în cea de trimitere în judecată a agresorilor. România este în următoarea situație, conform unei documentări naționale realizate de colectivul Media X Files.
>> În intervalul 2015-2020 (primele 6 luni), la secțiile de poliție din țară au fost depuse circa 25.500 de sesizări penale ale unor infracțiuni la viața sexuală.
>> Doar 4500 de dosare penale deschise ca urmare a sesizării unor infracțiuni la viața sexuală s-au finalizat totuși cu dispoziții de trimitere în judecată a unui agresor. În alte aproape 19.000 de dosare soluția a fost de clasare.
La nivelul infracțiunilor sexuale cu victime minore situația este următoarea:
>> În intervalul 2014-2020, la secțiile de poliție din țară au fost depuse 18.549 de sesizări penale ale unor infracțiuni la viața sexuală cu victime minore.
>> Doar 3.496 de dosare penale deschise ca urmare a sesizării unor infracțiuni la viața sexuală cu victime minore au fost finalizate cu rechizitorii. În alte aproape 13.000 de dosare soluția a fost de clasare.
Statistica e încăpățânată – chiar și în fața șuvoiului de afirmații politice.
Felul în care justiția gestionează cazurile de infracțiuni sexuale din momentul în care ele sunt sesizate de victime e unul încă strâmb. Să susții că vei schimba acest lucru cu inaugurarea unui centru indică altceva decât optimism – indică o neînțelegere a fenomenului.
În realitate, a doua zi după inaugurare, centrul își strânge toate ambițiile într-o cameră. Acesta e spațiul amenajat în cadrul parteneriatului ANES-SUUB. O singură cameră ar urma să găzduiască intervenția integrată. Mai exact, într-o cameră ar trebui să aibă loc evaluarea medico-legală, consilierea psihologică și audierea făcută de polițist.
În Marea Britanie, astfel de centre au o cameră de așteptare, una pentru examinare, baie cu dușuri, bucătărie și cameră pentru recuperare. Acestea erau dotările unui centru deschis în 2015 în Ipswich.
Astfel de centre sunt gândite pentru a oferi suport victimelor și pentru a le facilita accesul la serviciile de care au nevoie. Suportul se poate întinde și pe perioada procesului, în cazul în care există unul. Sunt specializate în îngrijiri medicale imediate, practică criminalistică de înaltă calitate și intervenție în situații de criză.
Pentru a fi însă cu adevărat eficient ar trebui deschis câte un astfel de centru la fiecare 200.000 de locuitori. Centrele ar trebui să fie accesibile și victimelor din mediul rural, arată un studiu realizat în 2018 cu sprijinul Consiliului Europei.
România își propune, prin Ministerul Muncii și ANES, să facă zece camere în toată țara. Ele ar urma să preia strict cazuistica ajunsă, în primă instanță, la spital. De acolo, să le ofere victimelor camera centrului integrat spre a le fi prelevate probe biologice și luate declarații.
Proiectul centrelor nu și-a propus niciodată să le transforme în noduri de preluare a cazurilor ajunse mai întâi la poliție.
La momentul reinaugurării centrului din București, în prima jumătate a lunii mai, surse din poliție ne-au confirmat că au aflat din presă de existența sa și că nu știu exact care este procedura – dacă trebuie să meargă cu victima care vine la secție la centru, dacă trebuie doar să-i menționeze că există acest centru care o poate ajuta.
De fapt, o victimă ajunsă la poliție va parcurge, și de acum înainte, același traseu de medicină legală. Doar o victimă mai întâi spitalizată poate apela la serviciile centrelor. Dar nu în orice spital – ci într-unul din cele zece spitale selectate în cadrul proiectului.
Luminița Popescu a precizat pentru Dela0.ro că, la momentul deschiderii centrului din București, nu exista nicio metodologie – dar că era în lucru una. Exista doar o practică la nivelul spitalului. Dacă o victimă a unei infracțiuni sexuale ajunge la urgențe ea va fi direcționată către acest centru unde coordonatorul va anunța poliția.
Au decis deschiderea centrului la spital pentru că, spune Luminița Popescu, cele mai multe victime ale infracțiunilor sexuale ar veni prima oară la spital. Așa arată statisticile, susține șefa ANES.
Multiple surse din poliție care lucrează în dosare de infracțiuni sexuale spun însă că 90% din sesizările acestor infracțiuni sunt înregistrate la secție. La spital victimele ajung când sunt într-o stare gravă.
Luminița Popescu mai spune că centrul este valabil și pentru victimele minore ale infracțiunilor sexuale. Asta înseamnă, în mod practic, că o fetiță de vârstă pre-adolescentă ar putea fi audiată de poliție în aceeași cameră în care a fost examinată.
Așa a fost gândit proiectul: potrivit cuvintelor de pe hârtie, o victimă minoră a unei infracțiuni sexuale poate fi consultată, consiliată și audiată în aceeași cameră.
Conform legii, în cazul minorilor abuzați sexual audierea trebuie făcută într-o cameră special amenajată care să permită și înregistrarea video. Camera-centru reinaugurată de Raluca Turcan nu poate oferi această facilitate.
Și-ar mai fi o dificultate de ordin practic. Audierea minorului poate presupune, pe lângă prezența polițistului, și pe cea a avocatului, părintelui și a unui reprezentant de la protecția copilului. Camera-centru se poate găsi oricând în situația de a fi pur și simplu neîncăpătoare.
Aceleași surse din poliție citate anterior ne-au spus că astfel de centre ar fi într-adevăr utile în ideea în care nu ai mai plimba victima dintr-o parte în alta. Dar asta ar însemna să ai totuși un spațiu adecvat pentru o intervenție integrată.
La 11 zile de la deschiderea centrului, Libertatea a vrut să vadă cum funcționează serviciile. Ce a descoperit? Un cabinet încuiat, așteptat pe holuri, niciun număr de telefon pentru a lua legătura cu cineva de la centru și lipsa unui personal dedicat acestui serviciu. Un alt lucru descoperit este că obiectivul acestui centru este să ofere servicii unui număr de 10 victime pe an.
Date obținute în cadrul proiectului Media X Files arată că în 2019, în București, au fost 233 de sesizări pentru viol și act sexual cu minor. În 2018 au fost 196.
Practic, statul român – prin ANES – își propune să ofere servicii integrate, într-o cameră, pentru mai puțin de 5% din victimele violenței sexuale înregistrate anual la nivelul Capitalei. Dacă luăm în calcul și alte infracțiuni sexuale, procentul femeilor pe care ANES își propune să le ajute e și mai mic.
La solicitarea noastră de acces la informații de interes public, agenția aflată în subordinea Ministerul Muncii a răspuns că dotarea centrului din București a costat 15.994 de lei, fără TVA.
Întreaga procedură de achiziție publică a bunurilor necesare dotării celor 10 centre din cadrul proiectului ANES are o valoare de 159.940 de lei, fără TVA. Asta înseamnă că, din valoarea totală a programului guvernamental de 2.5 milioane de euro, s-au alocat pentru dotarea centrelor mai puțin de 35.000 de euro.
Achiziția a fost finalizată pe 19 aprilie 2021. Potrivit contractului firma câștigătoare a asigurat deja dotarea pentru toate cele 10 centre, deși nouă dintre ele nu vor fi deschise mai devreme de 2022.
Ce s-a cumpărat? Kit-uri de prelevare a probelor biologice (400 de bucăți, repartizate pe toate cele 10 centre), 10 canapele ginecologice, 10 paravane medicale, 10 tabureți medicali rotativi, 10 sterilizatoare cu aer cald, 10 truse de ginecologie, 10 dulapuri pentru instrumente și medicamente.
Bani pentru studii și conferințe
Cele zece centre pentru victimele infracțiunilor sexuale fac parte dintr-un proiect mai mare care încearcă să abordeze multiple probleme din zona violenței împotriva femeilor. Proiectul, intitulat ”Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România”, este finanțat prin intermediul Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021, în cadrul programului ”Justiție”, având un buget de 2.500.000 de euro. Contractul de finanțare a fost semnat pe 29 ianuarie 2019.
Proiectul și-a propus la lansare șase obiective:
>> Realizarea unei evaluări a cadrului instituțional național în domeniul violenței domestice și violenței împotriva femeilor.
>> Îmbunătățirea metodelor de intervenție interinstituțională la nivelul sistemului judiciar, inclusiv la nivelul organelor de aplicarea a legii, adică instruirea a 250 de judecători, procurori și polițiști.
>> Cartografierea serviciilor de asistență pentru victimele violenței domestice și violenței împotriva femeilor, precum și a celor pentru agresori, la nivel regional/județean în România.
>> Înființarea a opt centre de consiliere pentru agresori.
>> Înființarea și dotarea a 10 centre regionale de criză pentru victimele violenței sexuale prin care se vor asigura servicii de îngrijire și consiliere de specialitate victimelor violenței sexuale, inclusiv prin asigurarea de kituri de prelevare pentru colectarea probelor biologice în cazurile de viol.
>> Campanii de prevenire a violenței domestice și a violenței împotriva femeilor.
Până în acest moment, adică doi ani și jumătate mai târziu, singurul obiectiv bifat este primul. Atingerea acestui obiectiv a fost realizată prin lansarea unui studiu, pe 27 aprilie 2021.
Am solicitat ANES să ne transmită documentul de evaluare a cadrului instituțional național în domeniul violenței domestice și violenței împotriva femeilor. Am primit un studiu național privind prevalența formelor de violență împotriva femeilor.
Evaluarea complexă de pe hârtie înseamnă în realitate 16 interviuri cu victime (câte două din fiecare regiune a țării), 30 de focus grupuri cu femei din medii urbane și rurale și un sondaj de opinie – toate realizate pentru a afla ce înțeleg cetățenii prin violență domestică, dar și care sunt formele de violență predominante. Practic, evaluarea instituțională a produs date sociologice despre percepția fenomenului în rândul populației.
Studiul a costat 125.000 de lei fără TVA, adică 25.500 de euro. O cheltuială (aproape egală cu investiția publică în dotarea centrelor pentru victime) făcută doar pentru a mai afla încă o dată lucruri deja documentate sociologic.
Studiul nu a putut fi anunțat altfel decât prin organizarea unui eveniment dedicat de lansare.
Conferința de lansare a costat 23.502 lei fără TVA (mai mult decât dotarea centrului din București pentru victimele violenței sexuale). Achiziția a presupus, printre altele, servicii de cazare cu mic dejun pentru 25 de persoane.
Eșec sistemic
Un alt proiect gestionat de ANES este VENUS, în valoare de 11 milioane de euro, care prevede înființarea a 42 de locuințe protejate cu câte 6 locuri de cazare pentru victime ale violenței domestice. Pe lângă cazare acestea primesc consiliere psihologică și vocațională pentru a-și putea găsi un loc de muncă.
La un an de la deschiderea oficială a locuințelor protejate cifrele arată însă că doar o treime din femeile consiliate vocațional în cadrul proiectului ANES au reușit să se și angajeze în primul an al programului. Restul de două treimi sunt pierderi colaterale.
Mai mult, programului îi lipsesc consilierea juridică, esențială în cazurile de violență domestică, și cursurile de (re)calificare care le-ar ajuta pe femei să-și găsească un loc de muncă.
ANES nu este nici pe departe singura instituție centrală care ratează înțelegerea unor fenomene din sfera violenței împotriva femeilor.
Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a fost înființată în 2011, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Principala activitate este cea de colectare a datelor despre evoluția traficului de persoane, pe care apoi le folosește în diferite rapoarte naționale și internaționale.
Cu toate acestea, întrebat în Parlament, în august 2020, despre cazurile de trafic din centrele de plasament ale statului (un subiect despre am scris și noi în cadrul proiectului Media X Files), președintele Nicolae Maximilian s-a arătat încurcat:
DIN DATELE PRIMITE NU SUNT, NU AU REZULTAT ATÂT DE MULTE. NUMĂRUL LOR, DACĂ A FOST, A FOST FOARTE MIC.
Dincolo de colectarea datelor, rolul acestei agenții (care lucrează cu furnizorii publici și privați de servicii pentru victimele traficului) ar fi să asigure cazare, sprijin social, medical, psihologic și juridic unei victime scoase dintr-o rețea de trafic. Dar locuințele protejate pe care statul le are sunt fie cu timp limitat de cazare, fie parte din centre care nu oferă servicii specializate pentru trafic de persoane.
Pentru victimele adulte ale traficului de persoane există în România un singur adăpost care oferă cazare pe o perioadă nelimitată și servicii integrate (de la reprezentarea în instanță până la găsirea unui loc de muncă și a unei locuințe). Adăpostul este deținut de o fundație neguvernamentală.
În aceste condiții, ce facilitează mai exact ANITP, o agenție cu 15 birouri regionale?
Instituția are o linie telefonică unde pot suna victimele traficului. În 2018, din mii de telefoane, nouă cazuri au mers la DIICOT. De asemenea, în primele zece luni ale anului 2019, ANITP a asigurat coordonarea în procesul penal pentru 172 de victime.
Coordonare înseamnă, pentru agenția din subordinea MAI, că a asigurat transportul victimelor până la tribunal.
Eșecul sistemic nu se vede însă nicăieri mai bine ca la nivelul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului.
Am arătat în cadrul proiectului Media X Files cum centrele de plasament pot fi locuri sursă pentru rețelele de trafic. Am expus cât de simplu poate un traficant să scoată minore dintr-un astfel de centru.
Centrele statului sunt însă și surse de abuzuri, comise de angajați față de beneficiari. Iar indolența instituțiilor menite să protejeze beneficiarii și să facă dreptate s-a văzut cel mai bine în cazul unui centru pentru persoanele cu dizabilități.
La un sanatoriu din județul Botoșani trei femei aflate în imposibilitatea de a-și da consimțământul au născut. Dosarul a fost clasat din lipsă de probe. Nu se știe cum au rămas cele trei femei însărcinate și procurorii nici nu au fost interesați să afle. Au refuzat să facă testele ADN care ar fi putut elucida paternitatea copiilor. Erau prea scumpe. Povestea integrală poate fi aflată AICI.
În centrele statului nu vorbim doar de abuzuri comise de angajați, vorbim și de lipsa personalului calificat, de manageri de caz care recomandă ieșirea din plasament a unei fete de 14 ani pentru a întemeia o familie cu un bărbat de 35 ani condamnat pentru act sexual cu un minor. Minora avea 12 ani când a întreținut prima oară relații sexuale cu bărbatul. Am scris despre acest caz AICI.
Din ce în ce mai mult auzim de ideea de servicii integrate. Deși generoasă, o astfel de soluție presupune colaborare eficientă între instituții, fie că vorbim de ministere, fie că ne referim la instituții locale – școală, protecția copilului, spitale, poliție.
Până la servicii integrate, instituțiile noastre nu sunt în stare de ani de zile să gestioneze statistic nici măcar fenomenul mamelor minore. Cifrele pe care spitalele le au diferă de cifrele pe care le au cei de la protecția copilului. Teoretic, spitalele sunt obligate să înștiințeze direcțiile pentru protecția copilului în momentul în care o minoră naște. La nivelul inspectoratelor școlare situația e și mai gravă. Unele dintre inspectorate nici măcar nu monitorizează fenomenul.
De exemplu, Inspectoratul Școlar Județean Brăila nu a putut să ne spună câte din mamele minore au abandonat școala și câte au fost consiliate psihologic. Justificarea: de monitorizarea lor se ocupă DGASPC.
O imagine dezolantă
Din septembrie 2020 publicăm pe Dela0.ro, în cadrul proiectului colectiv Media X Files, reportaje și investigații pe tema violenței împotriva femeii – de la trafic de persoane, mame minore și abuzuri asupra beneficiarelor din centrele statului până la felul în care sunt clasate peste 80% din dosarele pe infracțiuni sexuale.
Am urmărit în acest timp reacțiile autorităților, programele și politicile pe care instituțiile le implementează pentru a repara lucrurile, felul în care ele colaborează pentru prevenirea unor fenomene, pentru protejarea copiilor/adolescenților/femeilor și, mai ales, pentru a le oferi servicii de suport.
Imaginea este una dezolantă.
La nivelul discursului politic aceste subiecte sunt fie absente, fie neînțelese. La nivel de politici publice, reformele abia sunt într-o fază incipientă (pe teme cum ar fi infracțiunile sexuale).
Deși România este condamnată la CEDO din 2016, în două dosare de infracțiuni sexuale în care instanțe de judecată au considerat că fete de 11 și 13 ani au consimțit să întrețină relații sexuale cu agresorii lor, abia acum, cinci ani mai târziu, există la nivelul Ministerului Justiției un grup de lucru care se uită la felul în care sunt gestionate infracțiunile sexuale cu victime minore.
Abia acum există intenția (deocamdată marginală) de a se pune în discuție la nivel parlamentar impunerea unui prag de vârstă sub care un act sexual cu un minor să fie considerat automat viol. Un astfel de prag ar evita situațiile în care instanțele decid că o fată de 11 ani poate consimți să întrețină relații sexuale cu un bărbat având de 4-5 ori vârsta victimei.
Nici președintele României, nici ministrul Justiției, nici președinții Camerei Deputaților și Senatului nu au ieșit vreodată public să ceară Consiliului Superior al Magistraturii discutarea în regim de urgență a raportului Inspecției Judiciare care face o evaluare a cauzelor de infracțiuni sexuale cu victime minore din perioada 2014-2020.
Acest raportul este gata din 24 martie (după aproape un an de cercetări) și este cea mai importantă analiză sistemică a felului în care parchetele și instanțele se uită la infracțiunile sexuale cu victime minore. Orice decident, legiuitor sau mediator politic ar trebui să fie interesat ca acest raport (care atinge o problemă de maxim interes public) să fie dezbătut și votat la nivelul CSM.
Orice zi de întârziere poate fi o zi în care statul român administrează încă o dată, prin sistemul judiciar, dreptatea strâmbă care li se oferă victimelor minore ale infracțiunilor sexuale.
CSM a decis în vara lui 2020 ca Inspecția Judiciară să facă această analiză după ce Dela0.ro a arătat că 3 din 4 cazuri de acte sexuale cu victime copii sunt judecate în instanțele românești ca fapte consimțite. Decizia a fost întâmpinată atunci cu entuziasm și apoi uitată. Azi niciun politician din Guvern sau Parlament nu e deranjat că raportul nu a trecut prin CSM, deși e gata de aproape trei luni.
Astfel de subiecte complexe nu au potențial de a servi în lupta cu adversarii politici. În plus, înțelegerea politică (capabilă de soluții practice) a felului în care funcționează sistemic lucrurile în combaterea violenței împotriva femeilor este la cote extrem de scăzute.
În noiembrie 2020, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Klaus Iohannis a fost confruntat de Epoch Times cu datele publicate în cadrul proiectului Media X Files, care arată că, din cinci infracțiuni sexuale sesizate la poliție, patru sfârșesc fără dispoziții de trimitere în judecată a unui agresor.
Este o problemă reală și gravă, dar eu cred că din ce în ce mai multă lume înțelege că e o problemă, că este gravă și trebuie găsite soluții
, a afirmat președintele.
Și în acest sens au fost mai multe inițiative legislative care au venit exact în direcția așteptată în sensul că au fost introduse pedepse mai mari. Și MJ la rândul lui a venit cu niște inițiative legislative pentru a îmbunătății cadrul legislativ. Eu sunt optimist că lucrurile merg în direcția bună.
Asemenea blocuri de gândire instituțională – pline de locuri comune, dar văduvite de perspectivă și de soluții – nu au cum să determine apariția unor proiecte capabile să ofere sprijin public victimelor violenței împotriva femeilor.
O astfel de gândire instituțională nu poate determina practic decât inaugurarea unui centru în 2018 care e reinaugurat în 2021, de fiecare dată cu politicieni ieșiți la discurs și la poză.
Acest material prezintă faptele așa cum au reieșit ele din documentarea jurnalistică. Ambasada Regatului Țărilor de Jos nu este responsabilă pentru conținutul materialului și acesta nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.
