Oana Dan
Pentru ca a venit toamna si a reinceput sezonul nostalgiilor (si al protestelor), propunem o intoarcere catre anii in care prima zi de septembrie insemna doar neplacuta senzatie ca mai erau teme de facut. E vorba de anii dedicati jocurilor copilariei pe nedrept uitate in tumultul vietii adulte.
O pilda, la capatul unei saptamani marcate de o succesiune regala ce ne-a amintit un diagnostic mai vechi livrat de Cristian Tudor Popescu: "Ii vad pe concetatenii mei care urmaresc cu nesat aceste «stiri» ca pe niste pesti mici ai adancului orb, inotand cu gura cascata dupa cacatul de balena venit de sus".
Exista o vreme a rasului, o vreme a plansului, o vreme a suferintei si o alta vreme a bucuriei. Peste toate, insa, trece inevitabilul de neinduplecat numit timp si, cand vine alta vreme, aceea a uitatului inapoi, ne miram cum de n-am prea apucat sa traim, ocupati fiind cu rasul, plansul, suferinta si bucuria.
Sunt, din nou, replici fierbinti pe distanta politico-diplomatica dintre Bucuresti si Budapesta, dupa ce mai multi lideri politici maghiari au vorbit despre autonomie in Transilvania si chiar despre asumarea unui eventual conflict cu Romania. Ar fi util si mai in spiritul prezentului sa gasim cateva replici si altor patru intrebari.
Doua sunt articolele despre Romania care, aparand in paginile celei mai importante publicatii academice americane - New York Review of Books -, au facut cariera. Fiecare in parte explica, in epoci diferite, traseul recent al unei tari pe care chiar noi, locuitorii ei, ne-am obisnuit s-o plasam mereu sub semnul exceptiei.
Thousands of people have been fighting for the last 20 years in an attempt to speak Romanian in a region where this is considered a crime. They are using their mother tongue against a Russian supported separatist regime, but their voices are stranded behind the continent’s last artificial border. In Trans-Dniester their drama is still unfolding. This is a story happening only 150 kilometers away from EU’s eastern border.
Noaptea orasul traieste o altfel de viata, transformandu-se intr-o fiinta fara nicio legatura cu entitatea diurna din care se trage si la care, inevitabil, se va intoarce. Odata cu caderea serii, insa, parca ies demonii si din onestii angajati care sustin, in timpul zilelor, balanta bugetara a statului roman.
Dintr-o gluma starnita de o declaratie mai veche a celebrului Gheorghe Stefan de la Piatra Neamt, am ajuns sa folosim in echipa Dela0.ro o constructie de tipul celei din titlu. Dincolo de umorul semantic si contextual, sintagma e cat se poate de serioasa. Ce avem, cu-adevarat, puterea sa recunoastem?
O intalnire de acum aproape o suta de ani serveste ca pretext pentru a lansa o intrebare importanta si evitata, ca orice lucru prea iscoditor cu destinele noastre: ce este de ales intre o victorie care pregateste o infrangere si o capitulare vaduvita de orice demnitate? Nu va nelinistiti: nu gasiti raspunsul aici.
Vor sa schimbe felul in care privim gunoiul prin doua proiecte menite sa restabileasca legatura cu abilitatile de „lucru manual”, sa stimuleze faptele bune, dar si sa creeze un spatiu in care oamenii se simt bine facand ceva util. Pe amandoua le cheama Alina si le uneste pasiunea pentru valorificarea deseurilor.
