Oana Dan
La inceput de iunie ne intrebam care e mecanismul pe care il declanseaza in noi muzica, in ce consta acel declic care ne face deodata visatori si romantici si care e premisa acelei vraje ce rupe plasa cotidianului si face transferul catre o lume noua, mai buna, mai fericita - o lume a fredonatului.
Nu te-ai astepta ca asta sa fie sfatul unui ambasador. La fel cum nu te-ai astepta ca relatia lui cu muzica sa aiba legatura si cu Romania, intr-un context produs cu mult inainte ca diplomatul sa fi ajuns ambasador aici. Diego Brasioli serbeaza ziua tarii din care provine in compania “imblanzitorului” de Stradivarius - Alexandru Tomescu - si a unui public romanesc.
Una dintre cele mai vechi recomandari in arta teatrului suna cam asa: ca spectatorii sa va manance din palma, inghititi sabii, scuipati foc, contorsionati-va trupul intr-un anumit fel, pe scurt, faceti ceva imposibil, ceva de neuitat, chiar de la inceputul spectacolului. Oricarui tanar actor care aplica asta i se garanta succesul.
E fara indoiala subiectul saptamanii, ba chiar al lunii, anului, deceniului si, de ce nu?, al tranzitiei noastre incalcite in ghemul politic, economic si social care s-a tot rostogolit dupa Revolutie. In miezul scandalului de proportii legat de taierile ilegale de lemn sta decantata esenta coruptiei romanesti din toate zilele.
S-au implinit la sfarsitul saptamanii trecute saptezeci de ani de la capitularea Germaniei naziste si, in consecinta, sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Sa nu uitam ca, in ciuda tuturor intamplarilor mai putin fericite care i-au traversat, acestia au fost cei mai putin belicosi ani din istoria continentului.
Cazul Gheorghe Nichita, mare primar si jude de Iasi, confirma inca o data - de parca mai era nevoie! - ca traim intr-o tara de sefuleti si de ghiti pristanda care pupa in bot si papa tot. Mai mult, o legatura intima cu interlopii arunca un pic de lumina peste administratia locala de la noi. Jalnica simbioza!
A fost una dintre tarile cele mai greu incercate de recesiunea care a lovit economiile mondiale in 2008. Lucrurile ajunsesera atat de jos incat parea sigur ca si Spaniei ii va fi rezervata soarta Greciei. Nu i-a fost. Am vazut chiar la fata locului o parte dintre motivele pentru care lucrurile au stat asa si nu altfel.
Probabil ca v-a trecut prin fata ochilor – chiar si in fuga butonarii telecomenzii – isteria generata de moartea si ingroparea Marioarei Zavoranu, un nou non-subiect care a dat iar masura nivelului la care s-a scufundat lumea romaneasca. E exact ca in bancul ala cu instalatorul si ucenicul care ii cara geanta.
Zace in fiecare reflexul de a gasi justificari pentru orice “mica” smecherie proprie. Pornirea asta individuala si-a evidentiat inca o data statutul de psihologie publica odata cu seria de controale ale Antifraudei fiscale la “micii” comercianti. Seria a dat masura – “mica” si ea – a felului in care ne raportam la schimbarea Romaniei.
Am scris, nu de putine ori, pe Dela0.ro despre binefacerile literaturii, dar e nevoie sa reiteram: nimic nu deschide lumi si minti mai abitir decat o carte bine scrisa. E meritul fiecarui scriitor in parte ca putem percepe, intelege si, in final, accepta faptul ca universul e nelimitat, inclusiv cultural, si tocmai in asta consta farmecul lui.
