România dresată la școală

În fiecare an măsurăm calitatea educației din țara noastră în funcție de rezultatele obținute la Evaluarea Națională și la Bacalaureat.

Promovabilitatea e subiectul nostru peren de dezbatere – iar perlele elevilor fac la fiecare început de sezon estival deliciul publicului, încântat să constate analfabetism funcțional în exercițiu.

Dacă promovabilitatea e mare, mai punem niște olimpici în poza de ansamblu a educației și ne iese de-o școală mulțumitoare.

Doar că în realitate lucrurile nu stau deloc așa.

Învățământul românesc e un dezastru în funcțiune pentru că problemele sale de fond rămân mereu aceleași, indiferent de generație, promovabilitate și guvernare. Le-am subliniat în multe ocazii pe Dela0.ro.

Luați, de exemplu, inechitatea accesului la educație. Ai tras lozul mediului rural, urbanului mic, ghetoului din marile orașe? Ne pare rău, mai încearcă să treci o dată prin școală după reîncarnare. 

Uneori, cetățean periferic fiind, e posibil să nici nu exiști în scriptele statului român, o entitate atât de bine organizată încât nici nu știe exact peste cine stăpânește cu taxe și impozite.  

Să salutăm – la acest prilej de bilanț financiar – tânăra antreprenoare imobiliară Irina Tănase, trecută și ea prin școală, parteneră de viață a îndrăgitului infractor televizat Liviu Dragnea. Voi ce făceați de Crăciunul trecut? Nu cumpărați un apartament la un sfert de milion de euro, așa?

Dacă n-ați făcut consultanță la vârf în statul român, după atâta educație de bază gratuită, n-ați cumpărat.

Câteva constatări de manual

În ciuda aparentei indolențe din societate, sunt totuși câteva lucruri pe care știm să la facem foarte bine.

Știm, de pildă, să facem alba-neagra cu miniștri de treizeci de ani, dar și să așteptăm veseli și uituci următoarea tragedie din școală, următorul copil care va fi îngropat de viu în hârdăul plin de fecale justificat în hârtii de bravul stat român, acest jovial complice la crimă.

Să nu evităm constatarea neplăcută: avem un stat susținut în parte și de ignoranța feroce, indolența atroce, nepăsarea și ticășolia pe alocuri revoltătoare din societate (care totuși nu-i revoltă decât pe câțiva). 

În aceste condiții, să ne felicităm că am ales un președinte de țară care a făcut ceva pentru școală și pentru beneficiarii ei. A lansat un studiu: România Educată. În care a constatat că e rău și că trebuie să facem ceva. Studiul a intrat în consultare publică și s-au organizat dezbateri regionale.

Apoi președintele a intrat în campanie. Reales cu surle și trâmbițe, s-a retras ostenit îndărătul vorbelor, privind și astăzi cu atenție și îngrijorare cele peste o mie de unități de învățământ din țară cu toaleta în exterior.

Să nu uităm că țara aceasta a fost condusă de profesori, profesori universitari, profesori de școală generală, profesori de liceu. A fost condusă și de analfabeți conducători de doctorate, de impostori și plagiatori. Dar – pe hârtie – toți erau profesori!

Să nu evităm nici această constatare neplăcută: așa profesori – așa educație, așa educație – așa țară.

Deocamdată e mult spus că în România există un sistem de învățământ, când până și în ultimul cătun educația (adică lipsa ei) e dictată de politica de cadre, interesele și neghiobiile Partidului, care caută să se ridice peste această Sahară a neștiinței de carte.

Avem cel mult un sistem de dresaj la sfârșitul căruia absolventul atât de îndrăgit din statisticile de promovabilitate știe să spună între ce ani a domnit Ștefan cel Mare, ce credea George Călinescu despre ce a vrut să spună autorul și – dacă nu e Viorica Dăncilă – cum se calculează aria cercului.

Într-un rezumat simplu și brutal (lipsit deci și de o sumedenie de nuanțe) educația românească e un sistem de dresaj instituționalizat al copiilor, care – atunci când îi scapă vreo nevoie – îi trimite în fundul curții.

Iată și recomandările săptămânii.