Andrei Crăciun
Daca ar fi sa ne luam dupa productiile culturii contemporane, am trage usor concluzia ca s-a dus vremea finalurilor fericite. E si normal, vedeti doar in ce vremuri tulburi traim, cum se scufunda valori si democratii laolalta si cum viitorul e tot ma incert. Si totusi avem nevoie de finaluri fericite.
Evenimentul saptamanii trecute a fost referendumul elen in marginea continuarii - ori ba! - a politicilor de austeritate. A iesit ba, adica "Nu" - iar odata cu votul au inceput sa zburde tot felul de comentarii inflamate despre cum grecii traiesc pe spinarea Europei. Ultimii 35 de ani de istorie politica la Atena lamuresc problema.
Nu va plictisim cu sistemul in sine, nu are rost, stiti si voi prea bine care ii sunt problemele: subfinantarea, coruptia, migratia medicilor buni, salariile de rahat. V-aducem, insa, in atentie niste scene petrecute intr-unul dintre cele mai mari spitale din tara. Concluziile le trageti singuri.
La inceput au fost cuvintele – cate 300, asezate vreme de doi ani de zile pe contul de Facebook al Dela0.ro in cadrul unei rubrici de autor care tranzita granita dintre jurnalism si literatura. Autorul ramane Iulian Andrei. Rubrica transformata s-a mutat pe site. “Povestea de 300 de cuvinte” a iesit din scena, "Viata ca o proza" a intrat.
Strasnic inceput de vara politica: nici n-a pornit bine sezonul estival si deja avem motive sa ne treaca toate apele. Iata de ce: generalul Gabriel Oprea s-a instalat in functia de premier interimar, dupa ce "titularul" Victor Ponta, incapacitat prin accidentare (ligamentele, bata-le vina!), s-a autosuspendat. In interes national.
La inceput au fost cuvintele – cate 300, asezate vreme de doi ani de zile pe contul de Facebook al Dela0.ro in cadrul unei rubrici de autor care tranzita granita dintre jurnalism si literatura. Autorul ramane Iulian Andrei. Rubrica transformata s-a mutat pe site. “Povestea de 300 de cuvinte” a iesit din scena, "Viata ca o proza" a intrat.
Muzica foarte usoara vrea sa ii faca pe fraieri la buzunare, distrandu-i dupa mintea lor. Nivelul versurilor a coborat deci nu pana la, ci sub intelectul unui copil de gradinita. Iar autorii acestor cacaturi de duzina trec drept artisti. Au bani si fac si mai multi bani. Lumea ii cumpara. Ce proasta e, asadar, lumea.
Cand ne-am apucat, in primavara anului trecut, sa documentam un dosar de presa despre migratia romaneasca in Portugalia, alaturi de o jurnalista de la cotidianul lusitan Publico, numai la premii nu ne statea gandul. Si totusi, intre roadele unei munci care ne-a facut sa traversam continentul, si-a facut acum loc si Premiul.
La inceput de iunie ne intrebam care e mecanismul pe care il declanseaza in noi muzica, in ce consta acel declic care ne face deodata visatori si romantici si care e premisa acelei vraje ce rupe plasa cotidianului si face transferul catre o lume noua, mai buna, mai fericita - o lume a fredonatului.
La inceput au fost cuvintele – cate 300, asezate vreme de doi ani de zile pe contul de Facebook al Dela0.ro in cadrul unei rubrici de autor care tranzita granita dintre jurnalism si literatura. Autorul ramane Iulian Andrei. Rubrica transformata s-a mutat pe site. “Povestea de 300 de cuvinte” a iesit din scena, "Viata ca o proza" a intrat.








