Andrei Crăciun
Dupa o campanie electorala dusa la limita abjectiei, premierul Victor Ponta se pregatea pe 16 noiembrie sa devina noul presedinte al Romaniei. Urnele au decis, insa, altceva. O participare record in ultimii 18 ani si peste 6 milioane de optiuni asezate in dreptul sau il trimit pe sasul Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
S-a ajuns la asta, dupa ani si ani de evolutie: sa iti pese de celalalt atat de putin incat sa nu te gandesti deloc la felul in care actiunile tale il pot afecta. E general valabil: in politica, in prietenii, in viata de zi cu zi si, mai ales, in micile interactiuni umane numite locuri de munca. Empatia a murit, traiasca noua empatie!
In Romania anului 2014, pe 2 noiembrie, mii de alegatori plecati din tara nu au putut vota. In frumosul judet Teleorman, la tara, masinile electorale si-au facut treaba. In alte sate din alte judete au fost distribuite „ajutoare” in ziua votului si oamenii au fost luati pe sus la urne, sa puna stampila pe cine trebuie.
Avea dreptate Antoine de Saint-Exupery: cand vrei sa construiesti o corabie, trimiti oamenii sa stranga lemne abia dupa ce i-ai facut sa viseze la apa nesfarsita. Si chiar daca marea literatura n-are legatura cu micile alegeri, e singurul sfat de luat in seama la prezidentialele acestea: uitati-va dupa cei care imagineaza marea nesfarsita.
E din ce in ce mai clara dihotomia: avem, pe de o parte, Romania lor – a tuturor coruptilor si saltatilor de mascati, a unora dintre candidatii prezidentialelor si acolitilor lor – si, pe de alta, Romania noastra, in care mai gasesti insule de normalitate, de bun-simt, de seriozitate, de implicare si, tot mai des, de responsabilitate.
"Avem un grup de lucru care lucreaza. Acciza va fi ori aceeasi, ori schimbata". Declaratia ii apartine Ioanei Petrescu, Ministru de Finante (!) in Cabinetul Ponta, acest salas al Iluminatilor. Pai, in contextul asta, gasim competente guvernamentale la o droaie de fotbalisti care ne-au descretit fruntile in anii trecuti.
Exista locuri unde timpul se suspenda, unde nu mai conteaza deloc anul si vremurile si electoralele, nici acoperitii sau impostorii nostri cei de toate zilele si nici macar spagile de la varf sau de la baza. Un asemenea loc este Iasiul pe timpul Festivalului International de Literatura si Traducere (FILIT).
Duminica, 28 septembrie, Bucurestiul a fost intesat de forte de ordine si de sustinatori ai doamnei Udrea. Cu o zi inainte, domnului Iohannis i se ridicase o scena in fata Guvernului. Cu inca o saptamana in urma, domnul Ponta rezervase un intreg stadion. Totul, pentru lansare. De-abia au mai ramas cateva strazi libere si pentru ceilalti.
Nu s-a instalat bine toamna ca a si inceput nebunia: agitatie sporita, aglomeratie, calatorie in dementa pe stadioane, spovedanii dubioase. Si lucrurile - ni se spune - sunt la inceput. Urmeaza o campanie electorala plina de „dezvaluiri socante” si alte surprize. E un motiv suficient sa vrem inapoi in vara.
Intr-un dialog cu Dela0.ro, scriitoarea Slavenka Drakulic vorbeste despre continentul ei si-al nostru. O face cu intelepciunea omului care stie nu doar cum au aratat ultimele masacre comise in Europa in numele puritatii etnice, la destramarea Iugoslaviei. Stie si cum au aratat criminalii: ca niste oameni normali.
