Andrei Crăciun
Se intampla multe, iarasi, pe pamant. In Romania se desfac sticle de sampanie cetaneasca in trena actiunilor Justitiei cu privire la cei din avangarda Revolutiei Portocalii de acum zece ani. „Doamna” are probleme, Adriean insusi, daca nu l-ati uitat, el, zeul marmurei, nu se simte prea bine. E bine.
Saptamana trecuta, un tanar senator a fost exclus din partidul sau pentru fapte de coruptie – unele confirmate definitiv de instanta, altele inca in curs de investigare. Partidul sau isi spune “nou”. Noul nu este, insa, atat de nou: modelul junelui parlamentar facuse deja prozeliti printre colegii de generatie.
Dintre toate zonele spatiului public unde e necesar un cod de conduita, cel mai grav afectat de lipsa unuia este cinematograful. Oamenii vin la cinema cu sentimentul ca, in timp ce se uita la un film, pot manca, scrie mesaje, sta pe Facebook, vorbi cu prietenii, comenta cu voce tare sau chiar raspunde la telefon.
La mijlocul saptamanii trecute, cel mai sangeros atentat produs in Franta ultimei jumatati de veac a unit o lume intreaga impotriva terorismului. A si divizat-o insa, in egala masura, in dezbateri aprinse despre limitele libertatii de exprimare ori despre existenta unui presupus pericol musulman in inima Europei.
Pentru ca nu ne dezmintim nici in 2015, titlul primelor Recomandari ale anului nu poate fi altceva decat o butada. Ati remarcat cum, la final de an, se poarta contabilitatea, iar la inceput de an se planteaza semintele viitorului - promisiuni, dorinte, provocari. Dar ce inseamna toate acestea si la ce ne sunt de folos?
Sunt 25 de ani in acest decembrie de la evenimentele din 1989 care au dus la prabusirea comunismului romanesc. Evenimentelor li s-a spus „revolutie”, desi sunt tot mai putini oameni in tara asta care cred ca tocmai asta a fost. In parte si pentru ca, la 25 de ani distanta, „cine-a tras in noi dupa 22” este inca o enigma.
Oricine ajunge in Bucuresti in aceasta perioada risca cel putin un atac de panica, daca nu chiar o succesiune de atacuri sau vreun inceput de nevroza. Totul din cauza luminitelor de sarbatoare care impodobesc in cel mai aiuristic si inestetic mod capitala Romaniei. Din acest motiv, Bucurestiul e in acest decembrie de-a dreptul hidos.
Incepem fiecare text cu frica de a nu fi in stare sa il ducem la bun sfarsit. De aici si bucuria - care nu stim in cate meserii se mai cunoaste - de a ne vedea munca terminata cu un sens pe care doar noi il putem cantari cum se cuvine. Aceasta este singura definitie a libertatii pe care am invatat recent sa o acceptam.
Sunt cate unii pentru care activitatea de baza este datul cu parerea. N-ar fi rau, daca chiar s-ar pricepe. Dar aici vorbim despre toti acei oameni care habar nu au, dar nu pot daca nu isi fac cunoscute parerile. Cu cat acestea ajung la un public mai larg, cu atat sunt emitatorii mai efervescenti, mai convinsi ca au dreptate.
Am vazut imediat dupa alegeri probe colosale de oportunism si inconsecventa - de la discursurile de pe televiziunile care nu mai pridideau in campanie sa-l ridice in slavi pe Victor Ponta pana la pozitii publice reajustate brusc, in ton cu imperativul popular al momentului, adica victoria prezidentiala a lui Klaus Iohannis.
