Andrei Crăciun

569 ARTICOLE 0 COMENTARII
Primul presedinte al Romaniei postcomuniste – si al doilea din istoria mai degraba scurta a statului roman – a implinit la inceputul acestei saptamani 84 de ani. Ani in care lui Ion Iliescu i s-au intamplat tot felul de revolutii personale, ani care au culminat cu o “lovilutie” ale carei efecte publice le vedem pana astazi.
Acum o suta de ani, cand a izbucnit Primul Razboi Mondial, Franz Kakfa nota in Jurnalul sau ca incepuse razboiul, de dimineata, dar ca dupa-masa a mers, conform programului stabilit, sa inoate. Asa a facut Kakfa. Poate e o lectie. Acum, cand haosul domneste in Ucraina, ne putem permite alte activitati, minore, de viata?
Unele zile incep de o asemenea maniera incat, desi stii cu fiecare celula din corp ca ai mai trait momente similare, ai totusi certitudinea ca acum totul este diferit. E, poate, semnalul nu foarte clar al unui progres emotional? Ori al unei evolutii? Ori al unor finaluri asteptate si al unor inceputuri firesti?
Ca avem dreptul la o poveste personala, la o istorie proprie, e un adevar elementar, fundamental, care nu trebuie combatut. Nu ni-l consfinteste nicio Constitutie, nu ni-l garanteaza nicio ordine sociala, dar il avem si noi stim ca il detinem. Este la rigoare, de altfel, cam tot ce avem si tot ce putem spera sa avem.
Pare ca ne-am obisnuit atat de mult cu finalurile fericite sau cu acelea zdruncinator de triste incat aproape ca nu mai lasam loc de alternative. Ce-ar fi insa daca, de exemplu, un basm nu s-ar incheia previzibil cu o nunta la curtea domneasca, iar finalul i-ar surprinde si pe rege, si pe supusii lui razand in hohote nestavilite pagini la rand?
Despre plictiseala s-a scris mult, desi poate nu la fel de mult ca despre dragoste ori suferinta. Exista o intreaga literatura, de la Voltaire la Murakami, care despica sentimentul in multe fire: respingere completa, intelegere, elogiere sau chiar resemnare in fata lui. Dar ce este plictiseala, de fapt?
S-au intamplat si saptamana trecuta cateva lucruri. Unele la o aruncatura de bat: se revolta Ucraina si ne aduce aminte cum e cand ai de ales intre Rusia si Occident. Altele mai departe: moare la 92 de ani omul care a intarziat in al Doilea Razboi Mondial aproape trei decenii. Disparitia sa merita, poate, o clipa de meditatie.
In hatisul de combinatii, servicii si aserviri politice care s-a extins in viata cotidiana ca mucegaiul iarna intr-o camera prea putin incalzita, un poet spune nu unui premiu in bani acordat de umbra a ceea ce odata era Institutul Cultural Roman. De ce este atat de important refuzul lui Dan Sociu, in randurile urmatoare.
Iubiti si ganditi liber in 2014. O sa va mai dam cate o mana de ajutor pentru exersarea celei de-a doua libertati. S-ar putea ca la finalul anului sa fie printre putinele lucruri pe care nu le veti putea lasa in urma. Primele Recomandari din ’14 vin cu sugestii de film, muzica, lectura si un „best of” Dela0.ro in 2013.
Poet, om de radio, tata, stelist, bacauan, fost angajat pe o schela de petrol, absolvent de ASE, dar si de Filosofie, biciclist, consumator de Gellu Naum si mare fan al scriitorului portughez Jose Saramago. El este Iulian Tanase.