Andrei Crăciun

457 ARTICOLE 0 COMENTARII
Avea dreptate Richard Ellmann, „inca invatam sa fim contemporanii lui Joyce”. Pana la urma, ce ne-a spus, inaintea tuturor si mai bine decat ceilalti, dublinezul acesta cucerit de enigme? Privind obsesiv o pagina goala, am reusit sa ma lamuresc. Este posibil sa fi aflat secretul lui Joyce.
Inginerul Heinrich Petra a fugit din Romania in 1971 si a facut cariera in industria auto, coordonand echipele care au facut posibile modelele BMW Z3, X5 sau relansarea Mini. L-am regasit pe Herr Petra, dupa 41 de ani, in Munchen, pe o ploaie asezandu-se fara miza peste geometriile neobisnuite ale Muzeului BMW. Au trecut patru decenii si peste Romania.
„Marturii pentru Judecata de Apoi” ar fi putut sa fie un mare roman, si ce bine ar fi fost sa fie asa! Radu Marculescu avea un talent exceptional, ar fi trebuit sa faca literatura, dar secolul XX i-a fost potrivnic. Din nefericire, „Marturiile” nu sunt fictiune, sunt rani adevarate. Citind aproape ca le simti cum dor.
Nicusor Dan ar putea fi primul primar cu care Bucurestiului sa nu ii fie jena. Ar putea, dar nu va fi. Acesta este un „Don Quijote”, neatins de osanza vulgara a bogatiei gratuite, fara ca lupta sa-i fie, totusi, cu morile de vant. Va sincroniza „generatia Nicusor Dan” Romania cu istoria?
Cartea „De doua mii de ani” a fost mai intai subjugata de prefata lui Nae Ionescu care a cautat o justificare antisemitismului. Pe urma a cazut prada furiei comunitatii evreiesti care l-a numit pe autor ne-evreu. Insingurat, Mihail Sebastian are un destin tragic. Condeiul, insa, il depaseste pe al generatiei sale.

Timpul si Margareta

A pictat Balcicul interbelic si a studiat cu Nae Ionescu, Dan Barbilian si Dimitrie Gusti. Cand s-a nascut, in Romania domnea Regele Carol I, iar Caragiale nu avea patru ani de cand emigrase in Germania. La 103 ani, Margareta Dinu incepe inca o primavara: se va trezi ca de fiecare data, in zori, sa vada rasaritul.
Tony Judt, muribund, a gasit forta sa scrie ce mai era de scris despre secolul XX. Fata cu ultima judecata, a lasat randuri memorabile despre austeritatea postbeli- ca, agonia kibbutzurilor, fetele anilor `60, marginalii si revolutiile dintodeauna, New York-ul visului american inca viu. Judt, murind, a scris si s-a mantuit.
Numirea „Cabinetului Ungureanu“ trebuia sa deschida o analiza fundamentala pentru intelegerea exacta a degradarii complete a societatii romanesti. Fiind unul fara cale de intoarcere, diagnosticul a fost insa, din nou si previzibil, evitat. S-a scris putin si laudabil, dar desigur incomplet despre istoria pe care o traversam. Randurile de mai jos sunt despre cum, cand si de ce a murit speranta.
"Cartea de nisip" incheie opera lui Jorge Luis Borges asa cum un rai incheie viata virtuosului credincios. Volumul reuneste texte scurte, dar suficiente. "Cartea de nisip" este picatura care se face ocean, iar si iar, intr-o inexplicabila succesiune de unicitati. Ce va intereseaza? Dragostea? E toata aici. Moartea? Istoria?
Volumul „Papagalul lui Flaubert”, explozia literara a lui Julian Barnes, este o carte de o enervanta perfectiune. Gasiti mai jos revolta mea neputincioasa – sunt un flaubertian batran care nu mai gaseste nimic nou de spus. Julian Barnes, cel mai bun scriitor englez de la inceputul acestui mileniu, a spus deja totul. Lasati orice speranta la intrare.