Andrei Crăciun
Adevarata drama nu este dragostea neimplinita. Nici infrangerea, abandonul, pierderea, esecul sau orice altceva ni s-ar parea ca se preteaza acestui rol. Nu, adevarata drama este uitarea. Din cauza ei, ne invartim uneori in acelasi cerc: toate celelalte se repeta la nesfarsit si dor de fiecare data.
Am incheiat o saptamana in care septembrie si-a intrat, pentru prima data, in drepturi. Am facut-o in cheia incercarii de a trai prezentul. Ne-a mers mai bine ca in alte toamne, poate pentru ca am acumulat ani si trairi. Sau poate pentru ca la acest inceput de toamna nu ne mai sperie absenta.
La inceput de toamna lumea se scufunda ritualic in melancolie, unii simuleaza chiar si depresia, de parca sfarsitul estival ar fi etern, de parca nu ar urma o alta vara peste cateva luni, de parca n-ar mai veni alti ani si alte vacante, cu alte proiectii la fel de naive ca cele din 2012. Avem antidot la tristetile pluviale.
La Istanbul, Europa intalneste Asia – asa scrie in ghidurile pentru turisti, insa este fals. Aici, Europa este cucerita, recucereste si se lasa din nou cucerita, intr-un joc infinit de seductie si ura. Iata doua istorii diferite despre lucrurile care au ridicat din cenusa imperiala un megalopolis.
Sunt destule bilanturi de facut dupa o vara, cum spun cronicarii vremurilor, fierbinte la propriu si la figurat. Timpul nu sta insa pe loc. Calendarele au fost, mereu, exemple de incapatanare. Nu fac exceptie nici acum: zilele continua sa curga indiferente la zbaterea oamenilor si zilelor.
Vara este, probabil, anotimpul care predispune cel mai puternic la lentoare. La a nu face nimic sau, daca trebuie facute anumite lucruri, la a le face lent, lent. Pletora de concedii de vara e un semn clar: in anotimpul cel mai fierbinte, pauzele sunt extrem de benefice. Iata cum am intampinat prima saptamana de august.
Am fost, cum se spune, trimis special in China, in 2008. Patru ani mai tarziu, m-am trimis singur in Anglia. Si atunci, si acum, in cautarea poeziei de dincolo de Jocurile Olimpice. Viata m-a adus, pentru o vreme, aici, in Londra, cat sa caut acolo unde reporterii acreditati n-au vreme sa zaboveasca.
Aici nu este loc de texte cu iz electoral, chiar daca lasam in urma saptamana fierbinte a referendumului. Se ocupa alte rubrici de clivaje si demagogie. La obisnuitele „Recomandari” cautam doar explicatii pentru derivele de toate felurile. Si o facem cu incursiuni in literatura si in trecutul recent.
Doi dintre cei trei membri ai echipei Dela0.ro au castigat, saptamana trecuta, premiul Tanarul Jurnalist al Anului pentru campania „Cum petrec baietii destepti gunoaiele la groapa”. Inceputul acesta nu este dedicat laudei de sine. El doar subliniaza, in tuse groase, randurile care urmeaza.
Cuvantul „libertate” este poate ultimul dintre acele mari cuvinte care nu pot capata un trup. Libertatea nu exista, exista doar idei, nobile sau tragice sau chiar meschine, despre libertate. Libertatea nu este nici macar suma acestor idei, care oricum nu se pot insuma.
