Andrei Crăciun
Desi scurta, proza aceasta face din Mihail Bulgakov un scriitor mare cat Sofocle. Demiurgul cazut Vladimir Ipatievici Persikov este unul dintre personajele mele preferate, cum si Bulgakov imi este favorit. Daca ar fi sa aleg un singur scriitor pe care sa il pun gardianul viselor mele, pe Bulgakov l-as alege.
Cel mai important eveniment al saptamanii trecute – targul de carte Gaudeamus – a readus in prim-plan cartile si lectura, impingand la periferie campania electorala in curs, discutiile goale de la televizor si chiar finalul acesta de toamna, in trecerea sa muta spre clocotitoarea iarna.
Cea mai frumoasa duminica a anului este mereu una care de-abia a trecut, nicidecum una care va veni. O consumam, fiecare in felul sau, pe urma o dam in trecut cu sambata de dinainte si cu toata saptamana ei si apoi, terorizati de perspectiva zilei de luni, ne raportam la ea la modul ideal.
„Daca vrei sa construiesti o corabie, nu trimite oamenii sa stranga lemn, fa-i sa tanjeasca dupa marea nesfarsita”, scria Antoine de Saint-Exupery despre puterea iluziilor de a inspira realitatea. Randurile sale merita amintite la capatul saptamanii care l-a reconfirmat pe Barack Obama in pozitia celui mai puternic om al Planetei.
Oricum ar fi seful, cei mai multi nu cracnesc in fata lui. Cum a ajuns o treapta din ierarhia unui loc de munca sa devina o sperietoare pentru cei aflati pe pozitii inferioare? De ce nu gasim resurse de curaj sa ii tinem piept? Pentru raspunsuri curajoase, iata cateva recomandari menite sa intareasca stima de sine.
O meserie dezbracata de roba mesianica, trantita de pe orice soclu, sparta in bucati mici-mici, calcata, hulita si neinteleasa - asa arata jurnalismul romanesc astazi. In ciuda marilor incercari si ratari, doar si pentru acele cateva intalniri fundamentale, a fi ziarist ramane cea mai entuziasmanta meserie din lume.
Exista o intreaga literatura a ridicolului dorintei de integrare, manifestata prin iesitul vineri noaptea in club, betia de sambata seara sau revenirea mahmura de duminica. Pornirea omului de a se alipi de semeni, amagindu-se cu prezenta celuilalt, nu e vreo noutate. Lipsa ei, insa, ar putea fi.
Daca nu vom pieri din cauza propriei prostii exacerbate, ridicolul sigur ne va ingropa pana la gat si pe urma ne va sufoca incet-incet. In fundal televizorul clipoceste. Urmeaza randuri despre stupiditate, uitare, ridicol si oameni care, desi impartiti in tabere, sunt solidari cu toate deodata.
Stirile saptamanii trecute ne anunta ca va fi din ce in ce mai rau pentru romanul mediu statistic. Iar asta e cu atat mai ingrijorator cu cat prostia si impostura raman la putere si sunt girate, zilnic, prin tacerea noastra, a majoritatii. Cei mai buni s-au retras pe margine. De Romania se ocupa mereu altii.
In contemplarea lui octombrie – luna cu cel mai frumos cer din an – bilantul lucrurilor bune care s-au terminat recent s-a transformat intr-un exercitiu de diversitate. „Recomandarile” sunt, la acest inceput de luna care aseaza culorile toamnei peste bronzul de vara, un mix de nostalgie, indieni sioux si Interbelic.
