Oana Dan
Are 34 de ani, a trait mare parte din viata beat, apoi s-a imbolnavit grav si a stat cateva luni pe muchia existentei. Atunci s-a produs ciocnirea mistica, Dumnezeul lui a luat forma, iar viata a capatat un alt sens. Nonconformist fara a-si propune asta, Dan Sociu, inca tanar, este poate cel mai bun poet al generatiei sale.
E seara, tarziu, toamna alearga pe aleile dezolate ale oraselor, iar in receptor se aude – o data, si inca o data, si inca o data – povestea parca trasa la indigo a unor oameni care se incapataneaza de douazeci de ani sa traiasca si sa vorbeasca romaneste acolo unde asta echivaleaza, tot mai mult, cu o crima.
Cea mai frumoasa duminica a anului este mereu una care de-abia a trecut, nicidecum una care va veni. O consumam, fiecare in felul sau, pe urma o dam in trecut cu sambata de dinainte si cu toata saptamana ei si apoi, terorizati de perspectiva zilei de luni, ne raportam la ea la modul ideal.
„Daca vrei sa construiesti o corabie, nu trimite oamenii sa stranga lemn, fa-i sa tanjeasca dupa marea nesfarsita”, scria Antoine de Saint-Exupery despre puterea iluziilor de a inspira realitatea. Randurile sale merita amintite la capatul saptamanii care l-a reconfirmat pe Barack Obama in pozitia celui mai puternic om al Planetei.
Oricum ar fi seful, cei mai multi nu cracnesc in fata lui. Cum a ajuns o treapta din ierarhia unui loc de munca sa devina o sperietoare pentru cei aflati pe pozitii inferioare? De ce nu gasim resurse de curaj sa ii tinem piept? Pentru raspunsuri curajoase, iata cateva recomandari menite sa intareasca stima de sine.
O meserie dezbracata de roba mesianica, trantita de pe orice soclu, sparta in bucati mici-mici, calcata, hulita si neinteleasa - asa arata jurnalismul romanesc astazi. In ciuda marilor incercari si ratari, doar si pentru acele cateva intalniri fundamentale, a fi ziarist ramane cea mai entuziasmanta meserie din lume.
We went to the Concordia Bakery not to unearth the stories of those unlucky enough to have lived under the clear sky, but to look for a ray of hope. Here, on the ring road of Ploiesti, a city 60 kilometers away from Bucharest, we found that ray of hope in the shape of a bakery, created to teach street children a craft.
Am mers la Brutaria Concordia nu pentru a sapa dupa povestile celor care au avut suficient nenoroc inainte pentru ca astazi sa fie aici. Ranile sunt inca deschise. Am venit din alt motiv: sa vedem o raza de speranta. Cand cea mai mare parte din viata ta a fost traita pe strada, sa faci paine poate fi o binecuvantare.
Exista o intreaga literatura a ridicolului dorintei de integrare, manifestata prin iesitul vineri noaptea in club, betia de sambata seara sau revenirea mahmura de duminica. Pornirea omului de a se alipi de semeni, amagindu-se cu prezenta celuilalt, nu e vreo noutate. Lipsa ei, insa, ar putea fi.
Daca nu vom pieri din cauza propriei prostii exacerbate, ridicolul sigur ne va ingropa pana la gat si pe urma ne va sufoca incet-incet. In fundal televizorul clipoceste. Urmeaza randuri despre stupiditate, uitare, ridicol si oameni care, desi impartiti in tabere, sunt solidari cu toate deodata.
