La Tichilesti, in ultima leprozerie a Romaniei, un om si-a legat viata de bolnavi: doctorul Rasvan Vasiliu, decorat, anul trecut, cu Ordinul Serviciul National in grad de Cavaler. Unicul specialist roman cu doctorat in lepra si-a facut casa acolo, castiga putin peste 2.000 de lei si nu are de la cine sa ia spaga.
Crescut intr-o casa cu poezie, un adolescent timid si ipohondru a deschis usa catre spectaculosul si monstruosul existentei, cautand claritate, simplitate si vehementa, ca intr-o hieroglifa japoneza. Peste ani, de aici s-a nascut poetul Vlad Moldovan.
Are 34 de ani, a trait mare parte din viata beat, apoi s-a imbolnavit grav si a stat cateva luni pe muchia existentei. Atunci s-a produs ciocnirea mistica, Dumnezeul lui a luat forma, iar viata a capatat un alt sens. Nonconformist fara a-si propune asta, Dan Sociu, inca tanar, este poate cel mai bun poet al generatiei sale.
Bogdan Cosa a jucat poker in facultate, traind pe muchia riscului, s-a lasat cand impozitele l-au coplesit si a pus totul pe hartie in romanul „Poker”, castigand concursul de debut la Editura Cartea Romaneasca. Tanarul iubeste sa taie lemne, detesta mesele lungi si e plictisit de interviuri. Acesta nu e un interviu.
Pasiunea sterila si agresivitatea de care romanii au dat dovada de-a lungul verii nu sunt altceva decat simptome ale nevrozei balcanice de care sufera. Psihanalistul Vasile Zamfirescu o demanteleaza, da explicatii si, mai ales, ofera solutii.
Orice intrebare ar fi fost, de la inceput, ipocrita. Stiam cine este. Si stiam ca despre el nu mai e aproape nimic de adaugat. Urmeaza rezultatul unui esec chinuitor: acela de a nu putea scrie. La inceput, am crezut ca e doar o fatalitate. Zilele, insa, au trecut. Si am fost pe punctul sa renunt la Gheorghe Florescu.
Inginerul Heinrich Petra a fugit din Romania in 1971 si a facut cariera in industria auto, coordonand echipele care au facut posibile modelele BMW Z3, X5 sau relansarea Mini. L-am regasit pe Herr Petra, dupa 41 de ani, in Munchen, pe o ploaie asezandu-se fara miza peste geometriile neobisnuite ale Muzeului BMW. Au trecut patru decenii si peste Romania.
Un tip de 32 de ani se cauta pe sine, incercand sa nu mai fie superficial si arogant. Pentru asta ii intreaba pe toti cunoscutii ce e important pentru ei. Aduna raspunsurile in serialul „I’MPORTANT” pe Vimeo. Rezultatul este o unealta de salvat suflete. Lasati seara sa intre in casa, aprindeti o lampa si dati play.
A pictat Balcicul interbelic si a studiat cu Nae Ionescu, Dan Barbilian si Dimitrie Gusti. Cand s-a nascut, in Romania domnea Regele Carol I, iar Caragiale nu avea patru ani de cand emigrase in Germania. La 103 ani, Margareta Dinu incepe inca o primavara: se va trezi ca de fiecare data, in zori, sa vada rasaritul.
Romanul de debut i-a adus titulatura de „Micul Burroughs” si a creat senzatie in lumea literara autohtona. La scurt timp, a fost inclus pe lista tinerilor care pot schimba Romania, in proiectul jurnalistic „Generatia Asteptata” care cauta sa identifice o tanara elita. Tara s-a oprit insa putin in loc, sa-si traga sufletul. Ionut Chiva a mers mai departe.











