Cum bine puncteaza Vlad Stoicescu in ale lui randuri esti, in esenta, atunci cand calatoresti, nu numai suma intamplarilor si oamenilor pe care ii intalnesti, dar mai ales suma mirosurilor, impresiilor, starilor care se strang pe nevazute, odata cu fiecare loc petrecut, adica trait si clasat in inventarele personale.
Sunteti la curent cu situatia internationala, stiti ultimele tendinte expansioniste ale fostului ofiter KGB. Se intra, din nou, in inepuizabila logica a istoriei, intr-o etapa in care va curge indelung sange nevinovat, iar Estul si Vestul se vor desparti asa cum un mai vechi poet obisnuia sa scrie ca s-au despartit apele de uscat.
Una dintre pildele celei mai mari sarbatori crestine, care are loc la sfarsitul acestei saptamani, este ca dupa o perioada de incercari si patimi urmeaza izbavirea. Principiul a fost aplicat in istoria recenta a lumii romanesti prin faimoasa parabola a luminitei de la capatul tunelului. Intrand, insa, lumea in cauza a iesit schimbata?
Cui ii place sa se mute? Mai ales cand o face fortat, pe graba, provizoriu sau mult prea des. Cu fiecare casa parasita lasi in urma cate un pic din tine; chiar si dupa ce ai golit-o de mobile pluteste in aer un sentiment de abandon, de duminica seara petrecuta singur pe lume cand gandurile ajung, inevitabil, la inutil.
Indragita noastra rubrica saptamanala, “Recomandarile Dela0.ro”, beneficiaza de o introducere pe care o efectuam, dupa un misterios algoritm al rotatiilor, fiecare dintre noi. Intamplarea face ca acela care o realizeaza astazi sa aiba o vedere viciata asupra realitatii imediate, dupa cateva zile petrecute sub pinii Romei.
Chiar daca nu iei in deradere intrebarea din titlu, nu poti sa nu te amuzi de statusurile de acest fel care au inceput sa apara tot mai des pe retelele sociale. Carevasazica, utilizatorul mediu statistic de Facebook, acela care pune citate pompoase si adera la diverse cauze, cauta indrumari de lectura printre confrati.
“Invierea” de Lev Tolstoi incepe cu o izbucnire de primavara cum nu s-a mai scris si nu se va mai scrie vreodata. Batranul Lev a redactat acest inceput vreme de zece ani. Timpul i-a ingaduit, caci a trait mai bine de opt decenii. In primaveri ca aceasta, cu prea mult razboi si prea putina pace, e bine sa nu-l uitam.
Recunoasteti, probabil, parafraza dintr-o melodie a trupei Robin and the Backstabbers. Versul lor chiar asa spune: "si nu-i important dac-ai pierdut sau castigat, e important ca n-ai participat". Putini isi mai permit azi luxul neparticiparii, dar aceia sunt, nu-i asa?, mai detasati. Poate si mai fericiti?
Primul presedinte al Romaniei postcomuniste – si al doilea din istoria mai degraba scurta a statului roman – a implinit la inceputul acestei saptamani 84 de ani. Ani in care lui Ion Iliescu i s-au intamplat tot felul de revolutii personale, ani care au culminat cu o “lovilutie” ale carei efecte publice le vedem pana astazi.
Acum o suta de ani, cand a izbucnit Primul Razboi Mondial, Franz Kakfa nota in Jurnalul sau ca incepuse razboiul, de dimineata, dar ca dupa-masa a mers, conform programului stabilit, sa inoate. Asa a facut Kakfa. Poate e o lectie. Acum, cand haosul domneste in Ucraina, ne putem permite alte activitati, minore, de viata?
