Unele zile incep de o asemenea maniera incat, desi stii cu fiecare celula din corp ca ai mai trait momente similare, ai totusi certitudinea ca acum totul este diferit. E, poate, semnalul nu foarte clar al unui progres emotional? Ori al unei evolutii? Ori al unor finaluri asteptate si al unor inceputuri firesti?
Ca avem dreptul la o poveste personala, la o istorie proprie, e un adevar elementar, fundamental, care nu trebuie combatut. Nu ni-l consfinteste nicio Constitutie, nu ni-l garanteaza nicio ordine sociala, dar il avem si noi stim ca il detinem. Este la rigoare, de altfel, cam tot ce avem si tot ce putem spera sa avem.
Pare ca ne-am obisnuit atat de mult cu finalurile fericite sau cu acelea zdruncinator de triste incat aproape ca nu mai lasam loc de alternative. Ce-ar fi insa daca, de exemplu, un basm nu s-ar incheia previzibil cu o nunta la curtea domneasca, iar finalul i-ar surprinde si pe rege, si pe supusii lui razand in hohote nestavilite pagini la rand?
Despre plictiseala s-a scris mult, desi poate nu la fel de mult ca despre dragoste ori suferinta. Exista o intreaga literatura, de la Voltaire la Murakami, care despica sentimentul in multe fire: respingere completa, intelegere, elogiere sau chiar resemnare in fata lui. Dar ce este plictiseala, de fapt?
Cele mai triviale fapte de viata devin surse de magic in povestirile japonezului Haruki Murakami. Deodata esti aruncat intr-un univers in care nu mai poti fi sigur nici macar de trecerea timpului. Aici lumina ascunde o alta lumina si cade altfel, iar sufletul e pregatit pentru o suita de intamplari supranaturale.
S-au intamplat si saptamana trecuta cateva lucruri. Unele la o aruncatura de bat: se revolta Ucraina si ne aduce aminte cum e cand ai de ales intre Rusia si Occident. Altele mai departe: moare la 92 de ani omul care a intarziat in al Doilea Razboi Mondial aproape trei decenii. Disparitia sa merita, poate, o clipa de meditatie.
In hatisul de combinatii, servicii si aserviri politice care s-a extins in viata cotidiana ca mucegaiul iarna intr-o camera prea putin incalzita, un poet spune nu unui premiu in bani acordat de umbra a ceea ce odata era Institutul Cultural Roman. De ce este atat de important refuzul lui Dan Sociu, in randurile urmatoare.
Iubiti si ganditi liber in 2014. O sa va mai dam cate o mana de ajutor pentru exersarea celei de-a doua libertati. S-ar putea ca la finalul anului sa fie printre putinele lucruri pe care nu le veti putea lasa in urma. Primele Recomandari din ’14 vin cu sugestii de film, muzica, lectura si un „best of” Dela0.ro in 2013.
Ultimele Recomandari din 2013 vin la pachet cu versuri ale caror mesaje subliminale ar putea predispune nu doar la alcatuirea bilanturilor specifice finalului de an, ci si la cultivarea si valorificarea celei mai importante resurse dintre toate: timpul. Nu de alta, dar e aproape sigur ca exista viata si in 2014.
In timp ce un taxi il duce la un avion si avionul il duce catre un alt taxi, indragitul reporter de presa scrisa Iulian Andrei se opreste pe aeroportul din Frankfurt. Acolo, aterizarea il bantuie cu o fraza din cartea „Dulcele bar” de J.R. Moehringer. „Barbatii adevarati au grija de mamele lor”, ii spunea bunica tanarului J.R.
