Un volum despre o lume care nu mai poate continua, dar in care, in mod uimitor, copilul narator gaseste forme de rezistenta si iubire, „Tinuturile Joase”, prima carte a Hertei Muller, este de fapt un monument semantic, poetic, inchinat increderii umane. Lectura este grea, iar efectul profund organic.
Am petrecut inca un an la groapa exact ca intr-o poezie de Samuel Beckett, ne-am bucurat zgomotos ca am scapat de 2012 si ca, iata, a venit 2013. Un an nou care – ne mintim frumos? – va fi diferit, adica mai bun, mai plin, asa cum ar fi trebuit sa fie 2012 dupa 2011, 2011 dupa 2010, 2010 dupa 2009.
Douazeci si sapte de texte au fost publicate, pana acum, in cadrul rubricii „Recomandarile Dela0.ro”. Acesta este al 28-lea si ultimul din 2012. S-au strans, s-ar zice, suficiente in urma pentru a face loc lucrurilor viitoare. In definitiv, e un exercitiu de selectie, despre ce pastram pentru a construi mai departe.
Brusc a inceput sa ninga, dupa ploi torentiale decise sa faca pasul. Si mai brusc, USL-ul a castigat alegerile parlamentare, cu un procent ce aminteste de anii FSN-ului. Totul s-a petrecut aproape chirurgical. Urmeaza trei luni de iarna si alti ani de struto-camila. Ne adaptam?
V-ar putea parea fara noima titlul acesta, dar el este de fapt o invitatie la rafinarea spiritului de observatie. In noianul de fapte, unele enervante, cronofage sau irelevante, exista mereu acel detaliu care fixeaza borne si naste semnificatii. Acel detaliu fara de care zilele chiar ar parea total lipsite de sens.
Desi scurta, proza aceasta face din Mihail Bulgakov un scriitor mare cat Sofocle. Demiurgul cazut Vladimir Ipatievici Persikov este unul dintre personajele mele preferate, cum si Bulgakov imi este favorit. Daca ar fi sa aleg un singur scriitor pe care sa il pun gardianul viselor mele, pe Bulgakov l-as alege.
Cel mai important eveniment al saptamanii trecute – targul de carte Gaudeamus – a readus in prim-plan cartile si lectura, impingand la periferie campania electorala in curs, discutiile goale de la televizor si chiar finalul acesta de toamna, in trecerea sa muta spre clocotitoarea iarna.
Cea mai frumoasa duminica a anului este mereu una care de-abia a trecut, nicidecum una care va veni. O consumam, fiecare in felul sau, pe urma o dam in trecut cu sambata de dinainte si cu toata saptamana ei si apoi, terorizati de perspectiva zilei de luni, ne raportam la ea la modul ideal.
„Daca vrei sa construiesti o corabie, nu trimite oamenii sa stranga lemn, fa-i sa tanjeasca dupa marea nesfarsita”, scria Antoine de Saint-Exupery despre puterea iluziilor de a inspira realitatea. Randurile sale merita amintite la capatul saptamanii care l-a reconfirmat pe Barack Obama in pozitia celui mai puternic om al Planetei.
Oricum ar fi seful, cei mai multi nu cracnesc in fata lui. Cum a ajuns o treapta din ierarhia unui loc de munca sa devina o sperietoare pentru cei aflati pe pozitii inferioare? De ce nu gasim resurse de curaj sa ii tinem piept? Pentru raspunsuri curajoase, iata cateva recomandari menite sa intareasca stima de sine.
