În prea multe situații societatea românească aspiră să schimbe lucruri, prin politici sau inițiative publice, fără a înțelege exact cauzele care determină problemele și aberațiile sistemice din România și fără a merge dincolo de efectele lor punctuale.

Adesea orbecăim după soluții pentru că nu vedem și nu cunoaștem originile defectelor noastre colective.

Jurnalismul Dela0.ro a fost, și în 2020, un efort permanent de a trasa linia adesea invizibilă care unește dezastrele publice românești de cauzele și ramificațiile lor. Nu sunt multe mediile de presă care asumă un astfel de efort documentar în România.

Presa ar trebui să fie indicatorul fundamental al capacității colective de a ne privi pe sine, ca într-o oglindă. Dar presa națională e mai degrabă un caleidoscop, un amestec de elemente colorate care se perindă necontenit obturând realitatea.

La Dela0.ro credem că jurnalismul înseamnă, înainte de toate, fapte corelate. E un efort să strângem aceste fapte. Și e un efort semnificativ să le înțelegem și ordonăm (cu sens).

La Dela0.ro servim publicul, dar nu îi alimentăm predispozițiile (și cu atât mai puțin percepțiile eronate). Scopul jurnalismului nostru nu este să ne facă populari – ci să dea măsura exactă, factuală, a hibelor sociale pe care le documentăm. Facem o presă de ostilitate, una care iscodește în spatele hârtiilor și vorbelor oficiale, una care nu se mulțumește cu narațiunile populare, una care pune întrebări unor actori adesea neîntrebați din societate, una care încearcă să ofere perspectivă și înțelegere, fără a menaja în același timp pe nimeni.

La Dela0.ro, credem că jurnalismul nu e un test de popularitate – ci unul de veridicitate.

Nu e deloc simplu să cauți și să spui adevăruri de interes public în lumea românească – dar presa pe care vrem și știm să o facem nu poate fi făcută decât în această direcție (și în prezența faptelor adunate și corelate).

Asta vă putem promite și în 2021: că intrați pe Dela0.ro pentru a primi cel mai bun jurnalism de care suntem în stare.

Ce nu putem lăsa în urmă

În 2020, România pe care am documentat-o a fost despre câteva teme de interes general pe care le avem de înțeles – și rezolvat – și în 2021.

Vrei să știi mai multe (și mai bine) despre POLITIZARE ÎN EDUCAȚIE?

Am publicat de-a lungul anului trecut o întreagă serie de presă despre acest cancer administrativ care afectează învățământul național.

Vrei să știi mai multe (și mai bine) despre cum a arătat și ce a reușit STATUL ROMÂN ÎN VREMEA COVID-19?

Iată.

Vrei să știi mai multe (și mai bine) despre STAREA DIRECȚIILOR DE SĂNĂTATE PUBLICĂ?

Sunt pușculițe perene de funcții pentru partidele politice – iar asta s-a văzut cu vârf și îndesat în felul în care a fost gestionată sanitar criza epidemiologică în lunile de pandemie.

Vrei să știi mai multe (și mai bine) despre JUSTIȚIE și – mai ales – despre cum sunt înregistrate și investigate în România INFRACȚIUNILE SEXUALE?

Urmărim subiectul de mai bine de un an de zile.

Vrei să știi mai multe (și mai bine) despre VIOLENȚA ÎMPOTRIVA FEMEILOR?

Am demarat în 2020, în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent și reporteri din mai multe redacții locale, o campanie națională de investigare a fenomenului.

Vrei să știi mai multe (și mai bine) despre cum a arătat România la începutul pandemiei de coronavirus?

Am realizat în primăvara anului trecut o serie video-documentară, împreună cu Vagabond Film. Se cheamă EuRoPandemic și spune, în 7 episoade, câteva povești adevărate despre cum am trecut prin primele luni de pandemie.

Și ca să înțelegi de ce suntem unde suntem cu societatea noastră, avem în fiecare săptămână un colaj publicistic, la PIXUL CU MINĂ. E o rubrică jurnalistică ambițioasă: vrem, prin intermediul ei, să obținem o formă de salvgardare a memoriei noastre publice.

„EMINESCUL MEU CHERI”. Rânduri din scrisorile de dragoste rănită ale Veronicăi Micle către poetul nepereche
Românii și otomanii: de unde venim
OMUL ÎNDOPAT CU ÎNVĂȚĂMÂNT POLITIC. De ce a fost posibil național-ceaușismul
Tânărul Cioran, revoluția bolșevică și fascinația brutei
„Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot”
Ce scria soția lui Lucian Blaga în jurnale
Anii teribili ai Ninei Cassian, femeia fatală
Cum au trăit românii în Imperiul Habsburgic
Portretul nefardat al Generației 1927
Memoriile profesorului care a vrut să intre în istorie pentru că nu îl citase niciodată pe Nicolae Ceaușescu
Viața filosofului obsedat de moarte
„Sașa Pană era sfânt în calendarul meu, Geo Bogza părea o ființă din stele”
Călători străini despre firea româncelor: „Nu recunosc alte legi, alte voințe mai mari decât ale bărbaților”
Cum se trăia în mahalalele Bucureștiului
România lui Caragiale văzută de un englez
„Lumea prin care am trecut a sfârșit prin a-mi trezi compasiunea”
Minunea, posibilă chiar și pentru români
Caragiale: „Ce am făcut, ce am dres, nu știu. Știu că lumea întreagă nu ne poate suferi”
Între seceră și ciocan. Comunismul românesc văzut și trăit de Herta Müller
Pelerinajele, un portret fără fard al României de azi

Am scris, în 2020, despre Monica Lovinescu, Regina Maria, Micaela Ghițescu, Emil Cioran, Panait Istrati, Geo Bogza, Mihail Sebastian, I.D. Sîrbu, Brunea-Fox sau Corneliu Coposu – dar și despre tot felul de împrejurări românești din veacul trecut. Am considerat că sunt relevante pentru ce vedem – și trăim – astăzi în România.

BONUS. Iată o victorie publică semnificativă, făcută posibilă prin jurnalism: un episcop ortodox va fi judecat pentru multiple infracțiuni sexuale, iar instituțiile bisericești care au găzduit și tolerat abuzurile sunt chemate să răspundă în solidar pentru faptele penale. Acțiunea judiciară s-a pus în mișcare după o amplă serie jurnalistică publicată de Să fie lumină, proiect media realizat în parteneriat de Dela0.ro și Centrul de Investigații Media.

Cum e posibilă, astăzi, Judecata chiliilor și cum s-a ajuns în acest punct? Mai multe detalii, aici.

Cum ne puteți sprijini investigațiile viitoare despre instituțiile de cult religios, conducătorii lor, relațiile lor cu autoritățile publice, afacerile și interesele lor private? Donând pentru Să fie lumină, aici.

O societate fără jurnalism

Într-un fel foarte plictisitor, dar adevărat, 2020 a fost un an în care am continuat să facem același jurnalism ca în oricare din ultimii 9 ani.

Am căutat nuanțele și contextul acolo unde s-a văzut doar cadrul general. Am scris în contrast cu discursurile publice dominante. Am ignorat prejudecățile sau taberele – și am căutat faptele. În 2020, am fost înjurați democratic – și de la stânga, și de la dreapta. Dar am fost și premiați.

Intrăm în 2021 cu sentimentul că mai avem încă multe de făcut.

Vă mulțumim că ne citiți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.